vineri, 24 mai 2019

Sfințirea altarului Catedralei Neamului - între îmbrânceli cu jandarmii și milioane de euro!

De Mediafax 9:24, 26 noiembrie 2018 144 vizite Social
Sfințirea altarului Catedralei Neamului - între îmbrânceli cu jandarmii și milioane de euro!

Peste 30.000 de oameni și 2.000 de invitați au participat, duminică, la sfințirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului. Mulți dintre enoriași, sătui de frig și de stat la coadă, s-au îmbrâncit după slujbă cu jandarmii pentru a ajunge în lăcașul de cult și a trece prin altar.

Duminică, 25 noiembrie 2018, la ora 07.30, la intrarea în Catedrala Mântuirii Neamului erau așezați deja la coadă mii de oameni. Veniseră din toate colțurile țării ca să asiste la sfințirea altarului impozantului edificiu la care se lucrează de 11 ani. Îmbrăcați în straie tradiționale și cu steaguri tricolore, aduși de preoți cu autocarele de prin județe, credincioșii spuneau că sunt gata să stea ore bune în frig pentru a putea trece prin altarul sfințit. Pentru asta au stat în autocare, trenuri și mașini chiar și 7-8 ore.

"Suntem la inaugurarea primului spital duhovnicesc, singurul care s-a realizat. Ceea ce se reclama, să se construiască un spital, uitați că s-a construit. Îl aveți în fața dumneavoastră", spune un enoriaș, cu referire la numeroasele critici vehiculate de internauți, potrivit cărora cu cele aproximativ 110 milioane de euro, cât erau în noiembrie 2018 cheltuielile declarate de Patriarhie cu această construcție, se puteau face alte clădiri utile, cum ar fi, spre exemplu, un spital.

La spitalul propriu-zis au ajuns totuși nouă persoane, iar altele peste o sută au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, majoritatea acuzând lipotimii. Mulți dintre enoriași au vrut însă să scape de frigul din Capitală și să pășească mai repede în altar, așa că au forțat cordonul și gardurile puse de jandarmi.

"Eu am avut o experiență, am călătorit pe undeva prin Asia și am văzut acolo un milion de oameni care stăteau la rând pe aeroport. Nu se băga unul în fața celuilalt. La noi, dacă sunt cinci români, din ăia cinci, doi vor să se bage în față. Ăștia suntem", povestește Constantin, venit din Bucovina la sfințire.

Îmbrăcat în port popular, bărbatul spune că banii dați până acum pe Catedrala Mântuirii Neamului nu sunt mulți, raportat la valoarea construcției și semnificația ei pentru ortodoxia română. "Pentru mine, ca un creștin practicant, la un popor care este preponderent creștin ortodox în România, nu a costat mult. Dar sunt și cârcotași, care-și dau cu părerea, că a costat mult", conchide bucovineanul.

De altfel, cei mai mulți dintre zecile de mii de oameni veniți în Capitală pentru sfințirea altarului Catedralei spun că valoarea financiară a construcției este justificată, comparativ cu semnificația ei culturală pentru poporul român.

"Am fost în străinătate și merita și România o catedrală la fel de frumoasă ca a altor țări sau mai frumoasă", spune Gelu.

"Sunt alte lucruri care au costat și mai mult. Sunt alte lucruri care poate nu meritau făcute în țara asta"", este de părere un alt credincios.

"Nu, nu mi se pare o sumă mare pentru asemenea capodoperă care o să fie la noi în România", crede o femeie.

Cu o înălțime de 120 de metri, adică cu 34 de metri peste Casa Poporului, și cu șase clopote, dintre care cel mare, de 25 de tone și cu efigia chipul Patriarhului Daniel gravată pe el, se aude la peste 15 kilometri depărtare, Catedrala Mântuirii Neamului era o necesitate și pentru George Becali. Patronul FCSB declară, în tonu-i cunoscut, că românul care nu calcă în biserică nu este patriot adevărat și că un asemenea edificiu dăinuie peste ani, indiferent de costuri sau de "cârcotași".

"Ce contează până la urmă pentru o țară 100 de milioane de euro? Că atâta a fost. Bă, contează 100 de milioane? Păi câte unul a furat 100 de milioane. Ce e 100 de milioane de euro? Eu azi sunt fericit de un miliard", arată afaceristul, nu înainte de a preciza că a donat două milioane de euro pentru Catedrală, când aceasta nici măcar nu era în proiect.

Și acum, câteva mii de oameni stau la coadă pentru a trece prin altarul Catedralei Naționale. Biserica are ca hram principal Înălțarea Domnului, zi în care sunt pomeniți eroii români din toate timpurile, iar al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei. Până joi, românii ortodocși pot trece prin altar.

Comenteaza aceasta stire

Vești bune pentru milioane de români: Angajații vor avea parte de o nouă minivacanță
De Neptun TV 24 mai 2019

Angajatorii ai căror salariați lucrează în zile de sărbătoare legală, sunt obligați să le acorde acestora compensații.

Start pentru Rabla la electrocasnice 2019
De Mediafax 23 mai 2019

Potrivit șefului Administrației Fondului pentru Mediu, Cornel Brezuică, anul trecut au fost obținute, prin acest program, 12.900 de echipamente electrice.

CONSTANȚA. Preot de 34 de ani, acuzat că și-a filmat cumnata minoră în baie!
De Neptun TV 21 mai 2019

Cei doi se află în prezent în proces de divorț, iar la DIICOT Constanța a fost depusă o plângere penală pe numele preotului, în care acesta este acuzat de pornografie infantilă.

În ce condiții se prepară alimentele la cantinele din porturile Constanța și Agigea
De Neptun TV 21 mai 2019

Mai multe cantine care funcționează în Portul Constanța au fost închise de comisarii de la Protecția Consumatorilor, din cauza abaterilor constatate, între care mizerie și condiții neconforme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CONSTANȚA. Cum va fi sărbătorită ziua orașului: Procesiune religioasă, defilare cu elevi, concerte și focuri de artificii
De Neptun TV 20 mai 2019

Primăria Constanța a anunțat și ea programul evenimentelor pregătite pentru 21 mai.

REPORTER SPECIAL. Primarul Decebal Făgădău, în direct la Neptun TV - află când încep lucrările de reabilitare a Cazinoului!
De Neptun TV 20 mai 2019

Cazinoul din Constanta, sala polivalenta, dar și alte proiecte ale Primăriei, aflați în această seară la Reporter Special.

Sărbătoare mare. Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce nu ai voie să faci în această zi
De Neptun TV 20 mai 2019

Sfinții Împărați Constantin și Elena. Constantin cel Mare s-a născut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274 și a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii și a preoților în timpul domniei sale. Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.

CONSTANȚA. Sistemul de bike sharing, în probe!
De Neptun TV 19 mai 2019

Vești bune pentru iubitorii plimbărilor pe două roți! Aproape 400 de biciclete vor fi puse gratuit la dispoziția constănțenilor și turiștilor, începând de săptămâna viitoare. Reprezentanții Primăriei Constanța anunță că, în prezent, se fac ultimele probe, înainte ca sistemul de bike sharing să devină functional.

Premieră navală. Navă destinată găsirii de diamante, construită la Mangalia
De Neptun TV 18 mai 2019

La ceremonia de start debitare pentru navă au participat reprezentantii DeBeers Marine și DeBeers Marine Namibia, Anglo-American, Lloyd’s Register si Damen Shipyards Gorinchem.

Papa Francisc în România. Momente definitorii din pontificatul suveranului de la Vatican
De Mediafax 17 mai 2019

Papa Francisc este lider al Bisericii Catolice din 2013, iar, în toată această perioadă, acesta a jonglat cu două identități, cea de suveran pontif și cea de personalitate în era rețelelor de socializare online, cu o influență care a depășit sfera instituției pe care o conduce.

Eurovision 2019. România a ratat calificarea în finala. Ce țări au trecut în etapa următoare
De Neptun TV 17 mai 2019

România, reprezentată de cântăreața Ester Peony, cu piesa "On a Sunday", a ratat calificarea în finala concursului Eurovision 2019, după semifinala de joi seară, care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.

CONSTANȚA. Ultima fotografie făcută de Liviu Bucățică înainte de prăbușirea avionului în Munții Buzăului. Mesajul emoționant al Corinei Martin: 'Drum bun printre îngeri, fratele meu!'
De Neptun TV 16 mai 2019

Una dintre victime este omul de afaceri Liviu Emil Bucățică, de 50 de ani, fratele Corinei Martin, președintele Asociațiilor de Promovare Turistică din România și proprietara agenției de turism Mistral Tours. Alături de Liviu Bucățică, în avion se mai afla, se pare, un om de afaceri din Cluj, Mihai Covaciu.

Mărturii terifiante despre catastrofa aviatică din Munții Buzăului. 'S-au desprins bucăți din avion în timp ce era în aer' VIDEO
De Neptun TV 16 mai 2019

La bordul avionului se aflau doi oameni de afaceri, Ioan Mihai Covaciu și Liviu Emil Bucățică. Cei doi decolaseră la Ghimbav și intenționau să ajungă la Constanța, orașul lui Bucățică. Avionul era pilotat de Covaciu, un om de afaceri din Cluj, activ în domeniul construcților.

Ploile fac ravagii în țară - zeci de oameni evacuați din două județe, în urma inundațiilor! COD ROȘU pe mai multe râuri
De Neptun TV 16 mai 2019

În ultimele 24 de ore au fost afectate temporar de aluviuni și acumulări de apă 4 drumuri naționale (DN17C - BN, DN 17D - BN, DN 15 - MS DN 15A - MS ) și 2 drumuri județene (DJ188 - MM și DJ 572 - TM).

CONSTANȚA. Ipotezele anchetatorilor în cazul femeii găsite moartă pe plajă - câți bani au găsit asupra cadavrului
De Neptun TV 15 mai 2019

Surse apropiate anchetei susțin că lângă trupul femeii s-au găsit 5.000 de euro și 1.200 de lei.

CONSTANȚA. Interceptare incredibilă în dosarul traficanților de pește: 'Spală-l cu oțet și ține-l la marinat că să nu miroasă'
De Neptun TV 15 mai 2019

România a devenit piața de desfacere a peștelui impropriu consumului uman. O întreagă rețea internațională de traficanți de pește a fost destructurată marți, 14 mai.

CONSTANȚA. Muncitor mort după ce a căzut de pe schelă - lucra la fațada unui hotel!
De Neptun TV 15 mai 2019

Un muncitor care făcea lucrări la un hotel de pe litoral a căzut de pe schelă și a murit. Omul repara fațada hotelului, pentru pregătirea sezonului estival.

#EUROMÂNIA. Care sunt pașii votării la alegerile europarlamentare și referendum
De Mediafax 14 mai 2019

Românii își vor alege pe 26 mai reprezentanții în Parlamentul European. De asemenea, în aceeași zi o să aibă loc și un referendum pe teme legate de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis. Cetățenii vor vota în aceleași secții de votare, cu aceleași ștampile, pe trei buletine de vot.

Percheziții de amploare în România și străinătate la o grupare care procura ilegal pește - printre orașele vizate se află și Constanța!
De Neptun TV 14 mai 2019

Peste 150 de percheziții au loc în România, precum și în Italia, Spania, Franța și Ungaria, la o grupare formată din sute de persoane care procurau ilegal cantități mari de pește și le vindeau în România. 30 de tone de pește, impropriu consumului, au fost confiscate.

Persoanele cu dizabilități vor primi un voucher de 5.000 de euro. Ce pot face cu banii
De Neptun TV 13 mai 2019

Pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități, ministrul a amintit că în acest an a demarat procesul de formare și mărire a corpului asistenților maternali profesioniști. Astfel, prin proiectul cu fonduri europene Team-UP vor fi angajați alți 4.000 de asistenți maternali profesioniști care vor beneficia și de formare profesională. De asemenea, și cei 11.000 de asistenți maternali deja angajați vor beneficia de formare profesională. Programul se va derula până în 2023 și are o valoare totală de 569 de milioane de euro. O treime din asistenții maternali formați și angajați se vor ocupa exclusiv de copii cu dizabilități.

Ziua regalității, sărbătorită cu fast la Mihail Kogălniceanu
De Neptun TV 12 mai 2019

Ziua Regalității, stabilită pe 10 mai, a prilejuit festivități solemne în localitatea Mihail Kogălniceanu. La inițiativa primarului Ancuța Belu și a profesorului Willypald Wisosenschi, președintele Asociației „Mușata armână”, au fost dezvelite busturile regelui Ferdinand 1 Întregitorul și al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.