duminică, 22 iulie 2018

Și-au tras antrenor

Prezentarea oficială a sârbului a avut loc joi, președintele violeților și tehnicianul înțelegându-se pentru un contrat pe doi ani. În vârstă de 55 de ani, pe care îi va împlini pe 1 iulie, Vladimir Petrovic are drept obiectiv câștigarea titlului în Liga întâi sezonul viitor. În cariera sa de antrenor, Vladimir Petrovic a cucerit în 2005 eventul în China cu formația Dalian Shide, pentru ca doi ani mai târziu să fie numit la conducerea reprezentative asiaticilor, cu care a ratat însă calificarea la Campionatul mondial din Africa de Sud, fapt ce a atras de altfel și demiterea.

 

Comenteaza aceasta stire

UEFA EUROPA LEAGUE. Măsuri de siguranță luate pentru meciul Viitorul Constanța - Racing Union!
De Neptun TV 19 iulie 2018

Meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul și formația FC Racing Union din Luxemburg, din cadrul UEFA Europa League - Turul I preliminar, este programat joi, 19 iulie, ora 18.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.

CUPA MONDIALĂ 2018. Franța este noua campioană mondială la fotbal!
De Mediafax 15 iulie 2018

A 21-a ediție a Campionatului Mondial a ajuns la sfârșit. Finala mare, Franța - Croația, are loc după un drum lung străbătut de ambele echipe.

CM 2018. Nebunie pe străzile din Zagreb - croații au sărbătorit calificarea naționalei în finala Cupei Mondiale! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 12 iulie 2018

Cea mai mare performanță sportivă din istoria Croației a scos în stradă, azi noapte, sute de mii de oameni pe străzi.

Viitorul Constanța, prima echipă românească care debutează în cupele europene - diseară joacă în Luxemburg!
De Neptun TV 12 iulie 2018

Viitorul Constanța e prima echipă românească care debutează în cupele europene.

Simona Halep își păstrează locul 1 în lume și după Wimbledon. Wozniacki a fost eliminată
De Neptun TV 5 iulie 2018

Simona Halep va rămâne numărul 1 mondial indiferent cât de departe va ajunge la Wimbledon.

CONSTANȚA. Spectacol la turneul de calificare pentru Campionatul European de Baschet 3x3
De Neptun TV 3 iulie 2018

Tribune pline, echipe de top din Europa și un concurs de slam-dunk de excepție au transformat turneul de calificare pentru Campionatul European de Baschet 3x3, găzduit de Constanța, într-un spectacol total.