duminică, 23 iulie 2017

SISTEMUL BOLNAV DE SĂNĂTATE. Analize gratuite... la anul! Răspunsul primit de toți asigurații: 'NU AVEM PLAFON!'

Visăm la dosare electronice ale pacienţilor şi carduri de sănătate care să uşureze viaţa bolnavilor, dar şi a medicilor. În schimb, avem un fiasco 'made in Romania', cel puţin în cazul cardului, care reflectă perfect sistemul de sănătate de la noi. Cei din minister nu sunt în stare nici măcar să asigure medicamente gratuite în spitale, dar vorbesc de proiecte de sute de milioane de euro. Doar vin alegerile, nu?

Nu avem plafon - Acesta este răspunsul primit de mai toți pacienții care au trimitere de la medic pentru a-și face un examen RMN.

Fondurile sunt epuizate în primele zile ale lunii, așa că programările se întind pe săptămâni întregi. Spre exemplu, cine are nevoie de un RMN zilele acestea, îl poate face gratuit abia în ianuarie, chiar februarie anul viitor.

Aceleași liste de așteptare sunt și la examinările la computerul tomograf.

Pacienții au și varianta analizelor imediate, dar trebuie să bage adâng mâna în buzunar: între 300 și 1.000 de lei, în funcție de complexitatea examenului medical. Deși plătesc lunar contribuțiile la asigurările de sănătate, puțini români au acces la analize gratuite tip RMN sau CT.

De cealaltă parte, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate spun că pacienții abuzează de aceste analize care în mod normal ar trebui făcute doar în cazuri de urgență.

VEZI ȘI: CONSTANȚA. Secția de Terapie Intensivă Nou-Născuți este în stare CRITICĂ! Se încearcă RESUSCITAREA până la sfârșitul anului - VIDEO

Să nu uităm însă cazul înregistrat anul trecut în Argeș, când un tânăr de 27 de ani a murit așteptând să facă un RMN. Pentru că nu a avut bani să plătească analiza, pacientul a fost programat peste trei luni. Nu a mai apucat însă să ajungă la medic, pentru că problema medicală care ar fi putut fi descoperită prin intermediul RMN-ului i-a cauzat decesul.

RECOMANDARE - Situație incredibilă în sănătate! Sistemul cardului de sănătate s-a blocat, din nou, după numai câteva ore!

Problemele în sănătate sunt multe și parcă niciodată nu își găsesc rezolvare. Mai marii din minister visează dosare electronice, în timp ce sistemul cardului introdus de mai bine de un an, dă rateu după rateu. Vrem să fim la nivelul țărilor civilizate, dar nu suntem în stare nici măcar să avem spitale curate sau să asigurăm medicamente gratuite bolnavilor, măcar celor din spitale.

Ba chiar avem unități unde pacienții vin de acasă cu farfurii și linguri, dacă vor să mănânce.

CITEȘTE ȘI: Pacienți umiliți la Spitalul CF Constanța. Nu au tacâmuri, nu primesc mâncare - VIDEO

Comenteaza aceasta stire

Investiție la Spitalul Județean Constanța! Șapte aparate de anestezie de ultimă generație au fost montate în sălile de operații - GALERIE FOTO
De Neptun TV 19 iulie 2017

Șapte aparate de anestezie de înaltă performanță, achiziționate de Ministerul Sănătății, prin programul Băncii Mondiale au fost montate și puse în funcțiune în sălile de operații din Spitalul Județean de Urgență Constanța.

Vești bune pentru bolnavii din România! Activitatea de TRANSPLANT va fi reluată!
De Mediafax 24 iunie 2017

Ministerul Sănătății anunță revenirea activității de transplant din România pe fondul creșterii donării de organe și țesuturi, precizând că până în momentul actual, au fost salvate peste o sută de vieți prin transplantul de organe.