luni, 15 iulie 2019

Situație absurdă în Constanța! Liste de așteptare până în NOIEMBRIE pentru analizele medicale GRATUITE!

Suntem egali când vine vorba de cotizaţia la asigurările de sănătate, dar nu şi când vorbim despre drepturi. Pacienţii care vor să îşi facă analize medicale gratuit sunt puşi pe liste de aşteptare care durează cu lunile. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate spun că astfel de lucruri se întâmplă deoarece pacienţii preferă anumite laboratoare, pe când alte clinici pot face analize pe tot parcursul lunii.

La unul dintre numeroasele cabinete din Constanța, cei care vor să-și facă un RMN gratuit sau compensat trebuie să-și aștepte rândul câteva luni.

Aceeași situație o regăsim la mai multe laboratoarele de analize.

"Avem deja, în baza plafonului de la Casa de Asigurări, programările făcute pentru lunile următoare. Ce pot face este să vă trec pe o listă de așteptare", a declarat reprezentantul unui laborator medical.

Se ajunge în această situație pentru că laboratoarele medicale  epuizează fondurile de la stat în câteva zile, uneori în câteva ore. Așa că pe listele de așteptare sunt sute de pacienți. Cei care nu vor să aștepte sunt nevoiți să scoată bani mulți din buzunar pentru analize în regim de urgență. Costul unui RMN la coloană, spre exemplu, sare de 400 de lei.

La rândul lor, reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate spun că fondurile alocate laboratoarelor sunt suficiente, dar că oamenii se înghesuie doar la clinicile cunoscute, unde plafonul se epuizează imediat.

"Sunt anumite laboratoare mai căutate de pacienți. La acelea, într-adevăr se întâmplă ca plafonul să fie epuizat în primele două săptămâni ale lunii, însă pacienții se pot adresa celorlalte laboratoare care sunt în contract cu noi", a precizat Aurelia Rădoi, purtătorul de cuvânt al CJAS Constanța.

Ca soluție, pacienții trebuie să caute pe site-ul CJAS laboratoarele cu care instituția are contract. Apoi, să se intereseze care mai au fonduri pentru analize gratuite.

Din păcate, mulți pacienți nu sunt familiarizați cu internetul așa că rămân să aștepte cu lunile o programare.

Comenteaza aceasta stire