miercuri, 24 iulie 2019

Șoferi de TIR, țepuiți de o româncă stabilită în Spania: 'Îi recomandăm să îi plătească pe șoferii care au muncit pentru ca ea să poată ajunge la 150 de kilograme'

Șoferi de TIR, țepuiți de o româncă stabilită în Spania: 'Îi recomandăm să îi plătească pe șoferii care au muncit pentru ca ea să poată ajunge la 150 de kilograme'

Un șofer de TIR s-a plâns de faptul că patroana unei firme de transport, o româncă stabilit în Spania, l-a înșelat la bani după ce l-a angajat la o firmă în România pe salariul minim pe economie, iar banii de diurnă, respectiv mii de euro lunar, a uitat să îi mai achite.

Potrivit TIRMagazin.ro, Elena Mladin, patroana societății SC Helleny Spedition SRL, și-a început activitatea cu două TIR-uri cu care face transport intracomunitar.

Răzvan Mihai are 27 de ani, este din Curtea de Argeș și a lucrat, din decembrie 2016, timp de patru luni, pentru firma Helleny Spedition, deținută de Elena Mladin. În toată această perioadă, el a transportat produse refrigerate între Spania și Germania. Răzvan Mihai și-a primit salariul minim pe economie dar, atunci când a venit vorba de a-i plăti diurna, patroana cea grăsună a început să dea din colț în colț.

În ultimă instanță, șoferul a primit de la patroană, în loc de banii cuveniți, o hârtie semnată și ștampilată, cu următorul text: “Eu, Elena Mladin, administrator la SC Helleny Spedition SRL, CUI RO32516957, declar că trebuie să achit suma de 5000 euro a Mihai Răzvan, salariat la aceeași firmă, din care 480 luna ianuarie 2017, 1800 pe luna februarie, 2000 luna martie și 666 pe luna aprilie 2017, bani pe care declar că îi achit în cel mai scurt timp; pentru care semnez și ștampilez”.

„De la Paște, când am venit eu acasă, mi-a trimis, după vreo o lună și ceva, 1.000 de euro și mi-a mai trimis săptămâna trecută 850 de euro. Mai sunt 3000 și un pic de euro. Am fost la ITM, mi-au spus că nu au ce să-mi facă”, a precizat Răzvan Mihai.

Marea greșeală a lui a fost că, în afară de contractul de muncă cu salariul minim pe economie semnat pe firma din România, nu i-a pretins patroanei grăsunlii să îi facă și un act în care să se precizeze clar obligațiile legate de diurnă. Ca mulți alți șoferi profesioniști care devin victime ale patronilor escroci, și Răzvan Mihai a mers pe încredere, pe vorbe!

Potrivit lui Mihai Răzvan, dubioasele operațiuni financiare ale firmei Helleny Spedition sunt făcute în România de o contabilă. Șoferul spune că, în afară de contractul de angajare, el nu a semnat nimic altceva cu firma din Mozăceni și că el crede că toate statele de plată sunt semnate în fals de contabilă.

Bănuiala angajatului păgubit pare să se confirme, atunci când analizăm veniturile uriașe, pentru o firmă cu două capete tractor, ale Helleny Spedition, la care profiturile sunt infime.

În anul 2016, firma cu sediul în comuna Mozăceni a avut o cifră de afaceri de 1.239.278 lei și un profit de doar 9.526 lei.

“Da, eu i-am dat o hârtie de comun acord. Nu mi-a cerut nimic! Eu am spus că este de datoria mea să îi dau o hârtie prin care recunosc, ca să îl plătesc! Dacă voiam să-l țepuiesc, nu-i dădeam nimic, nici hârtie, nici bani, și îl țepuiam!”, a declarat Elena Mladin pentru TIRMagazin.ro.

"Pe pagina de facebook, patroana cea durdulie are o postare despre “Dieta cu ouă fierte- dă jos până la 8 kilograme în numai 2 săptămâni! Descoperă programul dietei și beneficiile pentru sănătate!”. Îi recomandăm Elenei Mladin o altă cură de slăbire, cea cu plata șoferilor care au muncit pentru ca ea să poată ajunge la 150 de kilograme!", se mai arată în articolul de pe TIRMagazin.ro.

Comenteaza aceasta stire

Noi reguli de circulație pe podul de la Năvodari!
De Neptun TV 6 iulie 2019

Noile reguli de circulație pe podul de la Năvodari vor intra în vigoare luni, 8 iulie. Administrația locală spune că acestea țin cont de valorile înregistrate în traficul rutier.

ATENȚIE, ȘOFERI! Autostrada către mare, cu restricții în plin sezon!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță o serie de restricții pe A2 (Autostrada București-Constanța) și pe DN 39 (Constanța-Mangalia)