sîmbătă, 17 august 2019

Soluții disperate

Soluții disperate

În Mangalia există, la ora actuală, 100 de asistenți personali și 44 de persoane cu handicap care primeau indemnizații de la stat. Pentru niciunul dintre ei nu mai sunt bani. Astăzi primarul Claudiu Tusac s-a întâlnit cu asistenții personali, pentru a le aduce la cunoștință faptul că Guvernul  Boc nu le mai dă niciun leu. Pentru plata acestora ar fi fost necesari peste 1 milion șase sute de lei, din care guvernul a aprobat, pentru anul în curs, mai puțin de jumătate. Oamenii sunt disperați. Fiecare dintre ei are acasă un copil sau un soț care suferă de o afecțiune gravă, pentru care cei cinci sute de lei primiți lunar și așa nu ajungeau.

 

Pentru a achita aceste sume pe luna mai, primăria a făcut economii și a reușit să strângă banii necesari. Din luna iunie, asistenții personali vor intra în șomaj pentru un an, timp în care administrația locală speră să rezolve situația disperată a acestor persoane.

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire