joi, 22 august 2019

Spectacol sportiv de neuitat la Cupa Mondiala de Karate de la Năvodari!

Sala Sporturilor din Năvodari s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru aproximativ 400 de sportivi. Rând pe rând copiii, cadeții, juniorii și seniorii au îmbrăcat kimonourile și au dat tot ce au avut mai bun pentru a obține o medalie la unul din cele mai importante evenimente sportive din acest sfârșit de an: Cupa Mondială de Karate. Din cele 8 țări participante, România a obținut un număr impresionant de medalii,  jumătate dintre acestea fiind câștigate de sportivii legitimați la clubul Karate Dinamic din Constanța. Întrecerea a depășit granițele sportului și s-a transformat într-un adevărat spectacol,  iar toți participanții au avut parte de surprize și cadouri. Nici publicul nu a fost uitat: într-o veritabilă atmosferă de sărbătoare cei prezenți în tribune au fost delectați și ei cu surprize și colinde.La final toată lumea a fost mulțumită de condițiile excelente. Organizatorii nu vor să se oprească aici și vor ca această Cupă Mondială de Karate să fie în ani următori una din cele mai mari și puternice întreceri de acest gen din lume. 

Comenteaza aceasta stire