sîmbătă, 20 iulie 2019

CRIZĂ ÎN SĂNĂTATE. Medicii, OBLIGAȚI să aleagă între spitalele publice și clinicile private!

Spitalul de Urgenţă Constanţa este în pericol să rămână fără specialişti! Totul după ce medicii nu mai au voie să lucreze şi la stat, şi la privat, potrivit unui ordin al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Managerul Spitalului de Urgenţă Constanţa, dr. Cătălin Grasa, se teme că medicii vor alege clinicile private, unde salariile sunt mai mari. Decizia este contestată atât de medici, cât şi de şefii spitalelor, indiferent dacă sunt de stat sau private.

Medicii din Constanța au fost înștiințați abia pe 19 iulie că până pe 14 iulie ar fi trebuit să aleagă între spitalele de stat sau cele private. Ei au aflat de ordinul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, printr-un simplu e-mail fără vreo semnătură electronică. Între timp, în cele cinci zile, și-au pus parafa pe documente medicale la ambele locuri de muncă, iar acum se întreabă dacă acest lucru va fi considerat ilegal.

'Urmare a întrunirii Comisiei constituite în baza prevederilor art. 87 alin. (3) și (4) din anexa 2 la HG161/2016, s-a stabilit că atât municipiul Constanța, cât și o arie de 25 Km în jurul acestuia, nu reprezintă zonă deficitară din punct de vedere al existenței medicilor de o anumită specialitate în cadrul unităților sanitare. Drept urmare, medicii cuprinși în zona specificată mai sus nu vor fi acceptați să-și desfășoare activitatea în două contracte cu CAS',

se arăta în email.

Pe 20 iulie, furnizorii de servicii medicale au primit un alt e-mail. Li s-a comunicat că :

'Excepție fac medicii care efectuează doar gărzi într-o unitate sanitară publică'.

Ultima hotărâre este considerată discriminatorie de reprezentanții clinicilor private.

'Pe de o parte avem Spitalul Județean, căruia i se permite, printr-o excepție de la această dispoziție, să folosească medici pentru a asigura gărzile, iar spitalele private nu pot folosi, tot în contractul cu CAS, medici pentru asigurarea permanenței în gărzi. Cu alte cuvinte suntem forțați să avem gardă plătită', explică avocatul Toni Bobe.

Chiar și așa, reprezentanții spitalelor de stat se tem că medicii vor prefera mediul privat, unde sunt plătiți mai bine.

'Nu văd nici un motiv pentru care Casa să nu deconteze aceste servicii, atât în mediul privat, cât și în mediul de stat. Mi se pare o îngrădire totală a dreptului pacientului de a-și alege un segment privat. Totuși, aceștia vor rămâne în țară, adică la stat', este de părere medicul gastroenterolog Florin Mușat.

Managerul Spitalului de Urgență Constanța atrage atenția că situația este extrem de gravă.

'Am cerut președintelui Casei să reconvoace comisia și să fim invitați, atât rectorul, cât și eu ca manager al Spitalului Județean, să ne spunem punctul de vedere, pentru că situația este critică. Dacă rămân lucrurile așa, medicii ar opta pentru mediul privat, iar funcționalitatea acestui spital ar fi pusă sub un mare semn de întrebare', a precizat Cătălin Grasa, managerul Spitalului Județean Constanța.

Unii constănțeni sunt îngrijorați că nu va mai avea cine să îi trateze în spitalele de stat, alții spun că preferă să meargă la privat, unde condițiile sunt mai bune.

'În mod evident, neputându-se deconta acest serviciu, medicul va trebui sa fie plătit de către pacient', spune avocatul Toni Bebe.

Managerii de spitale poartă negocieri în aceste zile cu reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate în speranța că vor ajunge la un consens.

Comenteaza aceasta stire