luni, 22 iulie 2019

Sportul constănțean, mereu în frunte

În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă sportul românesc în general, Constanța s-a clasat din nou în fruntea ierarhiei naționale, grație rezultatelor de excepție obținute de sportivii de pe Litoral. Membrii Direcției Județene pentru Sport și Tineret Constanța împreună cu președinții cluburilor și asociațiilor sportive au stabilit clasamentul celor mai buni sportivi ai anului la seniori și juniori. Premiul Județean pentru Sport i-a revenit Elizei Samara, campioană europeană la dublu mixt, și vicecampioană europeană cu echipa și la dublu fete. Locul întîi în ierarhia seniorilor din 2011 îi revine canotoarei Diana Bursuc, campioană mondială cu echipajul de 8+1, urmată în clasament de gimnasta Ana Porgras, locul 4 cu echipa la Campionatul Mondial de la Tokyo și de jucătorul de tenis de masă Andrei Filimon, campion european la dublu mixt, împreună cu marea câștigătoare, Eliza Samara.Tenismenul Horia Vlad Tecău, finalist la Wimbledon și prezent la Turneul Campionilor, a primit premiul de excelență pentru promovarea sportului constănțean în lume. De asemenea, HCM și CS Volei 2004 Tomis au fost desemnate cele mai bune echipe constănțene ale anului, categorie la care a punctat și echipa de rugby a Liceului cu Program Sportiv, campioană națională la categoria Sub 16 ani.

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon
De Neptun TV 9 iulie 2019

Halep a egalat situația în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, și în același an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1.

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3
De Neptun TV 3 iulie 2019

În setul al doilea Mihaela Buzărnescu s-a impus. A fost 6-4 pentru jucătoarea din București, după 47 de minute de joc, iar meciul a fost trimis în decisiv.

România luptă la Constanța pentru calificarea la Europenele de baschet 3×3!
De Neptun TV 28 iunie 2019

Turneul are loc pe 29 și 30 iunie în Piațeta Perla din Mamaia iar accesul publicului este gratuit.