luni, 19 august 2019

Start în campania „Oferă familia ta unui copil fără familie”

Pentru a putea lua acasă o fetiță sau un băiețel de Crăciun, trebuie să îndepliniți câteva condiții simple. Reprezentanții Direcției pentru Protecția Copilului spun că este vorba despre măsuri pe care instituția le ia pentru a se convinge că micuții vor fi în siguranță  în zilele în care vor fi oaspeții unor familii constănțene. Pentru a vă înscrie în campania “Oferă familia ta unui copil fără familie” trebuie în primul rând să sunați la Direcția Pentru Protecția Copilului,la numărul 0241-488/648. Acolo, veți toate informațiile de care aveți nevoie. Noi vă spunem că trebuie să completați o cerere, aveți nevoie de un cazier, o adeverință de la medicul de familie, o recomandare de la locul de muncă și una din partea unui vecin, copii după actele de identitate și după cel de stare civilă și o adeverință de venit. Un asistent social se va deplasa acasă la cei care vor să devină de srăbătorii părinții unui copil instituționalizat, pentru o discuție de câteva minute, iar apoi va urma o întâlnire cu un psiholog. Aceste proceduri sunt extrem de simple și se fac în funcție de programul solicitanților. Astfel că în doar două sau trei zile veți putea primi acordul de a avea invitat la masa de Crăciun un copil fără familie.  Campania “Oferă familia ta unui copil fără famile„ se desfășoară pentru al doilea an consecutiv și se va încheia pe 18 decembrie. Apoi...urmează partea ei cea mai frumoasă! Crăciunului împreună, în familie!

Comenteaza aceasta stire