duminică, 18 august 2019

Statele Unite au început să efectueze zboruri de recunoaștere deasupra Siriei

Statele Unite au început să efectueze zboruri de recunoaştere deasupra Siriei. Misiunea autorizată de preşedintele Barack Obama ar putea pregăti terenul pentru eventuale raiduri aeriene împotriva jihadiştilor din această ţară.

Statele Unite au început să efectueze zboruri de recunoaștere deasupra Siriei

Conform publicației The New York Times, după progresele înregistrate de teroriștii grupării Statul Islamic și decapitarea jurnalistului american James Foley, Washington-ul examinează chiar și posibilitatea trimiterii  unor unități speciale pe teritoriul Siriei. Statele Unite au efectuat, luna aceasta, aproximativ 100 de atacuri aeriene asupra pozițiilor ISIL din nordul Irakului. Președintele Bashar al-Assad spune, însă, că orice intervenție americană neautorizată pe teritoriul țării sale va fi privită ca un act de agresiune.

 

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire