Steaua Bucureşti, jefuită în cantonamentul din Antalya

17:50, 26 ianuarie 2012 Sport


Steaua a ales pentru pregătirea din această iarnă  o locaţie aparent sigură. Nu însă şi pentru Novak Martinovici şi Valentin Iliev! Aceştia au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută. După ce au urmărit supermeciul din Cupa Spaniei dintre Barcelona şi Real Madrid, cei doi fundaşi s-au întors în camerele lor, unde au constatat cu stupoare că au fost prădaţi de hoţi! Hotelul de 5 stele, suflat în aur, nu a fost un impediment pentru infractori, care i-au “uşurat” pe stelişti de mai multe aparate electronice: două laptopuri, două smarthphone-uri şi un iPad. Principalii suspecţi în acest caz sunt angajaţii hotelului, dar reprezentanţii unităţii hoteliere încearcă să dea de urma obiectelor, chiar dacă şansele sunt foarte mici ca paguba să fie recuperată. Echipa lui Gigi Becali se pare că are “lipici” la hoţi: jucătorii grupării roş-albastre au mai trecut printr-un episod asemănător în vara anului trecut, în timpul unui cantonament în Austria.

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare