marţi, 23 aprilie 2019

Stocurile de arme chimice, evacuate din Siria

Stocurile de arme chimice, evacuate din Siria

92 la sută din stocurile de arme chimice au fost scoase, până acum, din Siria. Constatarea a fost făcută de șefii diplomațiilor Rusiei și Statelor Unite. Cea care monitorizează evacuarea din Siria a substanțelor periculoase este Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice, laureată a Premiului Nobel pentru Pace.

„Succesul acestei misiuni este foarte aproape. Este nevoie să continuăm și ultimele eforturi. Facem apel la toată lumea pentru o cooperare deplină, pentru ca această operațiune să se încheie în siguranță“, a spus Sigrid Kaag, coordonator OIAC.

Siria s-a angajat să-și predea stocurile de arme chimice până la 27 aprilie, pentru ca acestea să fie distruse până la 30 iunie.

Totuși, unele voci occidentale spun că Damascul nu a renunțat la tot arsenalul chimic. De curând s-a vorbit despre atacuri cu bombe cu clor concentrat asupra civililor sirieni.

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice a anunțat că va efectua noi controale pentru a se convinge dacă regimul de la Damasc își respectă angajamentul luat în toamna anului trecut.  

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire

Explozii la biserici în Sri Lanka în timpul sărbătorii de Paște: Cel puțin 156 de morți și peste 400 de răniți
De Mediafax 21 aprilie 2019

Într-o singură biserică, biserica Sf. Sebastian din Katuwapitiya, la nord de Colombo, mai mult de 50 de persoane au fost ucise, a declarat un oficial al poliției pentru Reuters.

Proteste violente în Irlanda de Nord: O tânără jurnalistă a murit în urma unui 'incident de natură teroristă'
De Neptun TV 19 aprilie 2019

Incidentul a avut loc în urma unei serii de percheziții efectuate de autorități în cartierul Creggan. Disidenții Republicani sunt considerați vinovați pentru moartea femeii. Polițiștii au fost ținta unui atac cu sticle cu petrol.

Primele IMAGINI din interiorul Catedralei Notre-Dame după incendiul devastator: Altarul și crucea, neatinse de flăcări
De Mediafax 16 aprilie 2019

Liderul popurului francez a lăudat „curajul” și „profesionalismul” pompierilor, aceștia reușind să salveze fațada edificiului și două turnuri importante.

Parlamentul britanic a votat: Brexitul a fost AMÂNAT până pe 30 iunie
De Neptun TV 9 aprilie 2019

Discuțiile cu opoziția laburistă pentru a încerca ieșirea din impasul Brexitului vor fi reluate după summitul UE de miercuri, a anunțat între timp guvernul britanic, dând de înțeles că dialogul nu s-a soldat încă cu un acord, potrivit France Presse.

PERICOL de RĂZBOI: Rusia a activat navele de atac și sistemele de rachetă, din cauza exercițiului NATO la care participă și România, în Marea Neagră
De Neptun TV 8 aprilie 2019

Navele de recunoaștere, navele de atac și sistemele de rachete de pe litoralul rus al Mării Negre au fost plasate în misiune, informează agenția de presă Tass și postul Russia Today.

Theresa May cere Consiliului European amânarea Brexit până pe 30 iunie
De Neptun TV 5 aprilie 2019

May a afirmat că dacă un acord va fi aprobat până la această, Marea Britanie va propune ca extinderea Brexitului să se încheie mai devreme.