joi, 20 septembrie 2018

SUA și aliații au ATACAT Siria. Ordinul de bombardament dat de Donald Trump și puterile occidentale

De Mediafax 11:16, 14 aprilie 2018 730 vizite Externe
SUA și aliații au ATACAT Siria. Ordinul de bombardament dat de Donald Trump și puterile occidentale

O alianță formată din SUA, Marea Britanie și Franța a lansat, sâmbătă dimineață (ora 4.00 în România), un atac cu rachete de croazieră în Siria, cu scopul declarat de a sancționa regimul Bashar al-Assad pentru atacul chimic comis la periferia orașului Damasc. Anunțul bombardamentului a venit de la Donald Trump, într-o declarație de la Casa Albă, în care preciza că a ordonat armatei Statelor Unite lansarea unor "bombardamente punctuale" asupra unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale "dictatorului" Bashar al-Assad.

Președintele american avertizase încă de miercuri că Statele Unite vor ataca Siria în urma unui atac chimic atribuit Administrației Bashar al-Assad. Regimul aflat la conducere în Siria, precum și Rusia au negat însă orice implicare acuzând că este o înscenare, un pretext pentru o operațiune militară. 

Canada și Australia susțin atacurile lansate de SUA, M. Britanie și Franța împotriva Siriei

Canada și Australia au anunțat sâmbătă, că susțin atacurile lansate de SUA, Marea Britanie și Franța asupra unor obiective din Siria ca urmare a atacului chimic din orașul Duma atribuit regimului condus de Bashar al-Assad, relatează The Guardian.

”Canada susține decizia Statelor Unite, Marii Britanii și Franței de a acționa împotriva abilității regimului Bashar al-Assad de a lansa atacuri chimice împotrivă propriului popor. Vom continua să lucrăm cu partenerii noștri internaționali pentru a investiga atacul chimic din Siria. Cei responsabili trebuie aduși în fața justiției”, a declarat Justin Trudeau, prim-ministrul Canadei.

 

Marise Payne, ministrul australian al Apărării, a transmis că și tara sa susține acțiunea militară a aliaților împotriva regimului de la Damsc.

”Australia susține aceste atacuri, care demonstrează că a fost dat un răspuns proporțional. A fost transmis un mesaj clar către Bashar al-Assad și către susținătorii săi, Rusia și Iran, că utilizarea armelor chimice nu va fi tolerată”, a precizat ministrul australian al Apărării.

Rusia: Au fost lansate peste o sută de rachete asupra unor ținte civile și militare din Siria

Statele Unite, Marea Britanie și Franța au lansat peste o sută de rachete asupra unor ține civile și militare din Siria, se arată într-un comunicat emis, sâmbătă, de către Ministerul Apărării din Rusia.

Potrivit comunicatului Ministerului Apărării din Rusia, mai multe rachete au fost doborâte de sistemele siriene de apărare antiaeriană construite în Uniunea Sovietică în urmă cu 30 de ani.

”Nicio bază rusă din Siria nu a fost ținta atacurilor”, a precizat Ministerul Apărării din Rusia.

”Sistemele antiaeriene siriene S-125, S-200, Buk și Kvadrat au fost implicate în operațiunile de interceptare a rachetelor. Aceste sisteme au fost fabricate în Uniunea Sovietică în urmă cu peste 30 de ani. Peste o sută de rachete de croazieră și sol-aer au fost lansate către ținte civile și militare din Siria de către nave americane, britanice și franceze”, a transmis Ministerul rus al Apărării.

 Ministrul francez de Externe: Acțiunea militară împotriva Siriei a fost legitimă

Jean-Yves Le Drian, ministrul francez de Externe, a declarat, sâmbătă, că acțiunea militară desfășurată de SUA, Marea Britanie și Franța împotriva Siriei a fost legitimă, ținând cont de utilizarea armelor chimice de regimul condus de Bashar al-Assad, relatează site-ul postului CNN.

În cadrul unui discurs susținut la Palatul Elysee alături de Florence Parly, ministrul francez al Apărării, le Drian a afirmat că folosirea armelor chimice este inacceptabilă, prin urmare acțiunea aliaților împotriva Siriei a fost legitimă.

”Linia roșie trasă de președintele Macron a fost încălcată. Acțiunea militară a fost legitimă și a vizat capabilitățile chimice ale regimului sirian. Regimul lui Assad a decis în mod deliberat să încalce normele internaționale prin folosirea armelor chimice. Bashar al-Assad nu a ezitat să încalce dreptul internațional”, a declarat ministrul francez de Externe.

Le Drian a precizat că Franța are obiective: distrugerea armelor chimice ale regimului sirian, un armistițiu pe întreg teritoriul Siriei și implementarea unui plan pentru ieșirea din criză.

Florence Parly, ministrul francez al Apărării, a afirmat că Franța s-a asigurat că Rusia a fost informată înaintea bombardamentelor.

”Ne-am asigurat că rușii au fost avertizați. Franța nu caută confruntări și refuzăm posibilitatea escaladării unui conflict militar”, a declart Parly.

 Iranul avertizează că vor exista consecințe regionale după bombardamentele asupra Siriei

Iranul a avertizat sâmbătă că atacurile lansate de SUA, Marea Britanie și Franța împotriva Siriei vor genera ”consecințe regionale”, relatează site-ul cotidianului The Guardian.

”Statele Unite și aliații săi nu au avut nicio dovadă și au atacat fără să aștepte o poziție a Organizației pentru Interzicerea Armelor Chimice”, a tranmsis Ministerul de Externe de la Teheran.

De asemenea, Iranul a avertizat că SUA și aliații ei ”vor fi responsabili pentru consecințele regionale ale acestei acțiuni”.
Ministerul iranian de Externe a adăugat că puterile Occidentale s-au folosit de ”presupusul” atac chimic de săptămâna trecută din orașul Duma pentru a submina poziția lui Bashar al-Assad în războiul sirian.

Iranul este unul dintre suținătorii regimului condus de Bashar al-Assad.

Un oficial pro-Assad susține că bazele militare atacate fuseseră evacuate în urma avertizărilor ruse

Obiectivele militare din Siria atacate de SUA, Franța și Marea Britanie fuseseră evacuate în urmă cu câteva zile ca urmare a informațiilor primite din partea Rusiei, a declarat un oficial din cadrul alianței de organizații militante regionale care sprijină regimul de la Damasc.

"Am absorbit atacul", a declarat oficialul pentru agenția de știri Reuters.

"Am primit o avertizare timpurie privind atacul de la ruși ... și toate bazele militare fuseseră evacuate cu câteva zile în urmă", a adăugat oficialul, care a precizat că autoritățile efectuează o "evaluare a daunelor materiale".

Regimul președintelui sirian Bashar al-Assad, care de șapte ani este angrenat într-un conflict militar cu forțele opoziției și grupuri teroriste, este sprijinit de Rusia, Iran și o serie de grupări militante șiite susținute de Teheran, printre care se numără și organizația libaneză Hezbollah.

Cel puțin trei civili au fost răniți în urma atacurilor lansate împotriva Siriei, anunță Damascul

Cel puțin trei civili au fost răniți în urma bombardamentelor lansate de SUA, Marea Britanie și Franța asupra Siriei, a anunțat, sâmbătă, televiziunea de stat din Siria, citată de site-ul postului CNN.

Televiziunea publică siriană susține că sistemele antibalistice au doborât cel puțin zece rachete occidentale.

”Mai multe rachete au fost interceptate, însă au fost răniți cel puțin trei civili”, a relatat presa regimului de la Damasc.

 Theresa May afirmă că nu exista altă alternativă decât acțiunea militară împotriva Siriei

Premierul britanic Theresa May a declarat că atacurile împotriva Siriei nu reprezintă o încercare de schimbare a regimului de la Damasc, adăugând că Londra și aliații occidentali au încercat pe toate căile diplomatice să stopeze folosirea armelor chimice.

"Nu este vorba de o intervenție într-un război civil. Nu este vorba despre o schimbare de regim", afirmă Theresa May într-un comunicat emis sâmbătă dimineață, informează agenția Reuters.

Atacurile au fost o reacție la dovezile semnificative care indică faptul că forțele regimului președintelui Bashar al-Assad sunt responsabile de atacul cu arme chimice de la periferia Damascului, a continuat premierul britanic.

 Secretarul general al NATO afirmă că susține acțiunile SUA, Marii Britanii, Franței în Siria

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, afirmă că sprijină acțiunile militare efectuate de Statele Unite, Mare Britanie și Franța împotriva unor ținte asociate capabilităților de arme chimice ale regimului din Siria, se arată într-un comunicat postat pe site-ul organizației de securitate.

"NATO a condamnat în mod constant utilizarea continuă a armelor chimice de către Siria drept o încălcare clară a normelor și acordurilor internaționale. Folosirea de arme chimice este inacceptabilă, și cei responsabili trebuie trași la răspundere", a declarat Stoltenberg.

Oficialul NATO a mai adăugat că atacurile forțelor americane, britanice și franceze vor "reduce capacitatea regimului de a mai ataca poporul sirian cu arme chimice".

Ambasador rus: Atacurile din Siria vor avea consecințe/ SUA și aliații poartă responsabilitatea

Atacurile din Siria vor avea consecințe, avertizează Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington, precizând că Statele Unite, Marea Britanie și Franța poartă întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni.

"Cele mai sumbre temeri s-au adeverit. Avertismentele noastre au fost ignorate. Este aplicat un scenariu planificat. Suntem din nou amenințați. Am avertizat că acțiunile de acest gen nu vor rămâne fără consecințe. Întreaga responsabilitate pentru aceste acțiuni aparține Washingtonului, Londrei și Parisului. Insultarea președintelui Rusiei este inacceptabilă și inadmisibilă", afirmă ambasadorul rus.

"Statele Unite, care dețin cel mai mare arsenal chimic, nu au dreptul moral de a blama alte țări", a subliniat diplomatul rus.

 

 

Comenteaza aceasta stire

URAGANUL FLORENCE. Cel puțin 12 morți, peste 800.000 de gospodării fără curent electric. Trump va ajunge în zonele afectate!
De Neptun TV 15 septembrie 2018

Cel puțin cinci persoane, inclusiv o mamă și copilul ei, au murit în Carolina de Nord, pe măsură ce furtuna tropicală Florence se deplasează încet prin Carolina de Nord și Carolina de Sud, au anunțat autoritățile locale, transmite postul CNN.

17 ani de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001
De Neptun TV 11 septembrie 2018

Circa 3.000 de oameni și-au pierdut viața în atacurile din 11 septembrie, care încă mai modelează politica americană, cu toate că ele sunt mai puțin prezente în conștiința publică, la 17 ani de la producerea lor.

SUA, Franța, Germania și Canada susțin acuzațiile Londrei privind implicarea Rusiei în cazul Skripal
De Neptun TV 6 septembrie 2018

Premierul britanic Theresa May a indicat miercuri că operațiunea de contaminare a fostului spion rus cu un agent neurotoxic a fost efectuată de ofițeri din cadrul serviciului militar rus de informații (GRU).

Stare de urgență din cauza uraganului Gordon
De Neptun TV 5 septembrie 2018

Reprezentanții NHC au avertizat că uraganul reprezintă „o amenințare a vieții cetățenilor”.

INCENDIU DEVASTATOR. Luzia, cea mai veche fosilă umană, transformată în cenușă
De Neptun TV 4 septembrie 2018

O altă posibilă origine a incendiului ar fi un scurtcircuit, a adăugat Leitao.

ATAC ARMAT. Zece persoane, împușcate într-un ansamblu rezidențial. Trei sunt în stare critică
De Neptun TV 3 septembrie 2018

Oamenii au mers afară pentru a juca jocuri într-o zonă comună a ansamblului rezidențial în care se găsesc circa 100 de locuințe, a precizat poliția.

Marea Britanie se îndreaptă tot mai vizibil către un Brexit fără acord cu UE. Theresa May promite că nu va face niciun compromis
De Mediafax 2 septembrie 2018

Premierul a promis că nu va fi „presată” să ia nicio decizie contrară principiilor sale în timpul negocierilor.