joi, 23 mai 2019

Subiecte greșite la BAC

Subiecte greșite la bacalaureat. Aproape 200 de gălățeni au fost nevoiți să susțină proba scrisă la  Limba și Literatura Română de două ori. Asta după ce s-a constatat  că  subiectele au fost identice cu  cele care s-au dat la prima sesiune.  Peste 60 de mii de elevi din toată țara  încearcă să promoveze acest  examen.

 

Săptămâna a început cu emoții pentru toți candidații care  dau examenul de Bacalaureat.   Pe listă sunt si 871 de constănțeni care au susținut astăzi proba scrisă la Limba și Literatura Română din a doua sesiune. Dar aceștia se pot considera norocoși. Și asta pentru că la Galați aproape 200 de elevi au fost nevoiti să dea de două ori examenul. După ce au rezolvat varianta, profesorii și-au dat seama că  testele sunt identice cu cele de la prima  sesiune.  Așa că, spre nemulțumirea lor, candidații  au mai dat o dată proba.

Reprezentnații Inspectoratului școlar Galați au o explicație.  Greșeala este a unui informatician care a printat  subiectele de la sesiunea din vară.

 

În întreaga țară, peste 60 de mii de candidați au avut de rezolvat varianta cu numărul cinci, unde li s-a cerut să comenteze un fragment din nuvela lui Camil Petrescu, Mioara. Pe 1 septembrie se va susține proba obligatorie a profilului, iar pe 3 septembrie candidații vor fi testați la o materie la alegere.   După rezolvarea contestațiilor, pe 9 septembrie se vor afișa rezultatele finale.

Comenteaza aceasta stire

CONSTANȚA. Preot de 34 de ani, acuzat că și-a filmat cumnata minoră în baie!
De Neptun TV 21 mai 2019

Cei doi se află în prezent în proces de divorț, iar la DIICOT Constanța a fost depusă o plângere penală pe numele preotului, în care acesta este acuzat de pornografie infantilă.

În ce condiții se prepară alimentele la cantinele din porturile Constanța și Agigea
De Neptun TV 21 mai 2019

Mai multe cantine care funcționează în Portul Constanța au fost închise de comisarii de la Protecția Consumatorilor, din cauza abaterilor constatate, între care mizerie și condiții neconforme, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CONSTANȚA. Cum va fi sărbătorită ziua orașului: Procesiune religioasă, defilare cu elevi, concerte și focuri de artificii
De Neptun TV 20 mai 2019

Primăria Constanța a anunțat și ea programul evenimentelor pregătite pentru 21 mai.

REPORTER SPECIAL. Primarul Decebal Făgădău, în direct la Neptun TV - află când încep lucrările de reabilitare a Cazinoului!
De Neptun TV 20 mai 2019

Cazinoul din Constanta, sala polivalenta, dar și alte proiecte ale Primăriei, aflați în această seară la Reporter Special.

Sărbătoare mare. Sfinții Împărați Constantin și Elena. Ce nu ai voie să faci în această zi
De Neptun TV 20 mai 2019

Sfinții Împărați Constantin și Elena. Constantin cel Mare s-a născut in orasul Naissus (Nis, Serbia) in jurul anului 274 și a rămas cunoscut în istorie datorită măsurilor pe care le-a luat în favoarea bisericii și a preoților în timpul domniei sale. Acesta este venerat ca sfânt în Bisericile Ortodoxe, în Biserica Greco-Catolică, la data de 21 mai, odată cu Sfânta Elena, mama sa, precum și în Bisericile vechi orientale (necalcedoniene). Biserica Romano-Catolică o sărbătorește pe Sfânta Elena la 18 august.

CONSTANȚA. Sistemul de bike sharing, în probe!
De Neptun TV 19 mai 2019

Vești bune pentru iubitorii plimbărilor pe două roți! Aproape 400 de biciclete vor fi puse gratuit la dispoziția constănțenilor și turiștilor, începând de săptămâna viitoare. Reprezentanții Primăriei Constanța anunță că, în prezent, se fac ultimele probe, înainte ca sistemul de bike sharing să devină functional.

Premieră navală. Navă destinată găsirii de diamante, construită la Mangalia
De Neptun TV 18 mai 2019

La ceremonia de start debitare pentru navă au participat reprezentantii DeBeers Marine și DeBeers Marine Namibia, Anglo-American, Lloyd’s Register si Damen Shipyards Gorinchem.

Papa Francisc în România. Momente definitorii din pontificatul suveranului de la Vatican
De Mediafax 17 mai 2019

Papa Francisc este lider al Bisericii Catolice din 2013, iar, în toată această perioadă, acesta a jonglat cu două identități, cea de suveran pontif și cea de personalitate în era rețelelor de socializare online, cu o influență care a depășit sfera instituției pe care o conduce.

Eurovision 2019. România a ratat calificarea în finala. Ce țări au trecut în etapa următoare
De Neptun TV 17 mai 2019

România, reprezentată de cântăreața Ester Peony, cu piesa "On a Sunday", a ratat calificarea în finala concursului Eurovision 2019, după semifinala de joi seară, care a avut loc la Expo Tel Aviv, în Israel.

CONSTANȚA. Ultima fotografie făcută de Liviu Bucățică înainte de prăbușirea avionului în Munții Buzăului. Mesajul emoționant al Corinei Martin: 'Drum bun printre îngeri, fratele meu!'
De Neptun TV 16 mai 2019

Una dintre victime este omul de afaceri Liviu Emil Bucățică, de 50 de ani, fratele Corinei Martin, președintele Asociațiilor de Promovare Turistică din România și proprietara agenției de turism Mistral Tours. Alături de Liviu Bucățică, în avion se mai afla, se pare, un om de afaceri din Cluj, Mihai Covaciu.

Mărturii terifiante despre catastrofa aviatică din Munții Buzăului. 'S-au desprins bucăți din avion în timp ce era în aer' VIDEO
De Neptun TV 16 mai 2019

La bordul avionului se aflau doi oameni de afaceri, Ioan Mihai Covaciu și Liviu Emil Bucățică. Cei doi decolaseră la Ghimbav și intenționau să ajungă la Constanța, orașul lui Bucățică. Avionul era pilotat de Covaciu, un om de afaceri din Cluj, activ în domeniul construcților.

Ploile fac ravagii în țară - zeci de oameni evacuați din două județe, în urma inundațiilor! COD ROȘU pe mai multe râuri
De Neptun TV 16 mai 2019

În ultimele 24 de ore au fost afectate temporar de aluviuni și acumulări de apă 4 drumuri naționale (DN17C - BN, DN 17D - BN, DN 15 - MS DN 15A - MS ) și 2 drumuri județene (DJ188 - MM și DJ 572 - TM).

CONSTANȚA. Ipotezele anchetatorilor în cazul femeii găsite moartă pe plajă - câți bani au găsit asupra cadavrului
De Neptun TV 15 mai 2019

Surse apropiate anchetei susțin că lângă trupul femeii s-au găsit 5.000 de euro și 1.200 de lei.

CONSTANȚA. Interceptare incredibilă în dosarul traficanților de pește: 'Spală-l cu oțet și ține-l la marinat că să nu miroasă'
De Neptun TV 15 mai 2019

România a devenit piața de desfacere a peștelui impropriu consumului uman. O întreagă rețea internațională de traficanți de pește a fost destructurată marți, 14 mai.

CONSTANȚA. Muncitor mort după ce a căzut de pe schelă - lucra la fațada unui hotel!
De Neptun TV 15 mai 2019

Un muncitor care făcea lucrări la un hotel de pe litoral a căzut de pe schelă și a murit. Omul repara fațada hotelului, pentru pregătirea sezonului estival.

#EUROMÂNIA. Care sunt pașii votării la alegerile europarlamentare și referendum
De Mediafax 14 mai 2019

Românii își vor alege pe 26 mai reprezentanții în Parlamentul European. De asemenea, în aceeași zi o să aibă loc și un referendum pe teme legate de justiție, convocat de președintele Klaus Iohannis. Cetățenii vor vota în aceleași secții de votare, cu aceleași ștampile, pe trei buletine de vot.

Percheziții de amploare în România și străinătate la o grupare care procura ilegal pește - printre orașele vizate se află și Constanța!
De Neptun TV 14 mai 2019

Peste 150 de percheziții au loc în România, precum și în Italia, Spania, Franța și Ungaria, la o grupare formată din sute de persoane care procurau ilegal cantități mari de pește și le vindeau în România. 30 de tone de pește, impropriu consumului, au fost confiscate.

Persoanele cu dizabilități vor primi un voucher de 5.000 de euro. Ce pot face cu banii
De Neptun TV 13 mai 2019

Pentru sprijinirea copiilor cu dizabilități, ministrul a amintit că în acest an a demarat procesul de formare și mărire a corpului asistenților maternali profesioniști. Astfel, prin proiectul cu fonduri europene Team-UP vor fi angajați alți 4.000 de asistenți maternali profesioniști care vor beneficia și de formare profesională. De asemenea, și cei 11.000 de asistenți maternali deja angajați vor beneficia de formare profesională. Programul se va derula până în 2023 și are o valoare totală de 569 de milioane de euro. O treime din asistenții maternali formați și angajați se vor ocupa exclusiv de copii cu dizabilități.

Ziua regalității, sărbătorită cu fast la Mihail Kogălniceanu
De Neptun TV 12 mai 2019

Ziua Regalității, stabilită pe 10 mai, a prilejuit festivități solemne în localitatea Mihail Kogălniceanu. La inițiativa primarului Ancuța Belu și a profesorului Willypald Wisosenschi, președintele Asociației „Mușata armână”, au fost dezvelite busturile regelui Ferdinand 1 Întregitorul și al marelui om de stat Mihail Kogălniceanu.

Două nave-școală turcești pot fi vizitate în Portul Constanța
De Neptun TV 12 mai 2019

Două nave-școală ale Turciei pot fi vizitate în Portul Constanța duminică, 12 mai, în cursul după-amiezei, într-un interval de două ore și jumătate.

CONSTANȚA. Pacient diagnosticat cu ruptură cvasi completă de aortă, operat cu succes la Spitalul Județean!
De Neptun TV 12 mai 2019

Este al doilea caz operat cu succes la Spitalul Județean Constanța. Pacientul are 30 de ani și a fost victima unui accident rutier.