miercuri, 20 martie 2019

Sunetul vântului de pe Marte, înregistrat în premieră de sonda InSight a NASA! AUDIO

Sunetul vântului de pe Marte, înregistrat în premieră de sonda InSight a NASA! AUDIO

Sunetul vântului de pe Marte a fost înregistrat pentru prima dată de către sonda InSight a NASA, care a ajuns pe suprafața Planetei Roșii pe 26 noiembrie, scrie adevarul.ro.

NASA a dat publicității vineri înregistrările audio care conțin sunete de joasă frecvență captate de sonda marțiană în prima sa săptămână pe suprafața planetei, informează TheGuardian.com. Viteza estimată a vântului ale cărui sunete au fost înregistrate este cuprinsă între 16 și 24 de kilometri pe oră.

Acestea sunt primele sunete înregistrate pe Marte care sunt perceptibile pentru urechea umană. Zgomotul este produs de vântul care lovește panourile solare ale sondei NASA și care produce o vibrație în intreg corpul robotului. Sunetul a fost înregistrat cu ajutorul unui senzor de presiune atmosferică din interiorul robotului, care este parte componentă a unei mici stații meteo de la bordul sondei, dar și de seismometrul aflat pe puntea robotului InSight.

Frecvențele joase ale sunetului sunt rezultatul densității foarte reduse a atmosferei marțiene care este aproape în întregime alcătuită din dioxid de carbon, dar și al utilizării seismometrului, care este construit pentru a detecta unde seismice subterane a căror frecvență este mult sub pragul perceptibil de urechea umană.

De altfel, seimometrul va fi mutat pe solul marțian în următoarele săptămâni, dar până atunci oamenii de știință vor să-l folosească pentru a mai înregistra sunetele produse de vânt. Sondele misiunilor Viking din 1976, de pe Marte, au înregistrat vibrații ale aparatelor, produse de vânt, dar acelea cu greu pot fi numite sunet, a explicat Bruce Banerdt, cercetătorul-șef al misiunii InSight de la Laboratorul pentru Propulsie Reactivă (JPL) al NASA din Pasadena, California.

Misiunea NASA InSight a costat 830 de milioane de dolari și are rolul de a explora interiorul Planetei Roșii cu ajutorul unui radar de ultimă generație. Robotul a fost lansat de pe Terra pe 5 mai 2018 și a ajuns pe suprafața Planetei Roșii pe 26 noiembrie. Scopul lui InSight pe Marte este acela de a studia interiorul planetei și de a îi măsura acesteia „semnele vitale”. Robotul se va folosi de un braț mecanizat pentru a planta în solul planetei un seismometru, care va monitoriza fiecare mișcare seismică a lui Marte.

Comenteaza aceasta stire

Alertă cu bombă la Bruxelles. Au fost evacuate 40 de persoane
De Neptun TV 19 martie 2019

O parte din cartierul european, unde se află și o firmă de consultanță pentru Comisia Europeană unde s-a făcut apelul, a fost închis, iar traficul a fost deviat.

O explozie recentă a unui meteorit a degajat de zece ori mai multă energie decât bomba de la Hiroshima!
De Mediafax 18 martie 2019

Recenta explozie a unui meteorit deasupra Mării Bering a degajat de zece ori mai multă energie decât bomba atomică de la Hiroshima, spun specialiștii de la NASA, fiind primul fenomen de acest tip de o asemenea amploare înregistrat din 2013 și al doilea cel mai mare din ultimii 30 de ani.

ALERTĂ - Un bărbat a deschis focul asupra pasagerilor dintr-un tren. Posibil atac terorist
De Neptun TV 18 martie 2019

Incidentul s-a petrecut luni dimineață, în jurul ori locale 10:45 (ora Românie, 11:45), în zona Oktoberplein din Utrecht.

Protestul #sieu a ajuns în atenția presei britanice. BBC: 'Cea mai mică autostradă din lume face de rușine o națiune'
De Mediafax 16 martie 2019

„Cea mai mică autostradă din lume face de rușine o națiune” este titlul unui articol publicat, sâmbătă, pe site-ul BBC despre campania „România vrea autostrăzi” și în care este relatată inaugurarea de vineri de la Suceava.

ATACURI armate la moschei din Noua Zeelandă - zeci de persoane, ucise! Unul dintre atacatori a transmis LIVE pe Facebook în timp ce împușca oameni! VIDEO
De Mediafax 15 martie 2019

Patru suspecți, trei bărbați și o femeie, au fost reținuți în urma atacurilor armate ce au vizat două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, soldate cu decesul sau rănirea mai multor persoane, a anunțat poliția, informează cotidianul The Guardian.

Uniunea Europeană suspendă zborurile avioanelor Boeing 737 Max
De Mediafax 12 martie 2019

Agenția Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) a decis, marți seară, suspendarea zborurilor avioanelor Boeing 737-8 Max și 737-9 Max în spațiul Uniunii Europene, după accidentul aerian din Etiopia, soldat cu 157 de morți.

Cutia neagră a avionului Boeing prăbușit în Etiopia, recuperată - aeronava a făcut un crater adânc de 10 metri! 157 de oameni au murit
De Mediafax 11 martie 2019

Autoritățile au recuperat luni dimineață cutia neagră a aeronavei Boeing 737 MAX 8, a companiei aeriene Ethiopian Airlines, prăbușită duminică în apropierea orașului Bishoftu din Etiopia, relatează Reuters.

Criza din Venezuela. Juan Guaido dorește să paralizeze sectorul public pentru a crește presiunea asupra lui Maduro
De Mediafax 6 martie 2019

De asemenea, opoziția dorește să profite de momentul întoarcerii lui Guaido în Venezuela, în pofida amenințărilor, pentru a-i demonstra lui Nicolas Maduro că este momentul să predea puterea.

Imaginile DEZASTRULUI. Peste 2.000 de pompieri se luptă contracronometru cu zecile de incendii de vegetație VIDEO
De Mediafax 4 martie 2019

Cel mai periculos este un incendiu izbucnit vineri în zona parcului statal Bunyip, care a devastat deja 12.000 de hectare de vegetație și amenință un număr mare de comunități. Persoanele din comunitățile amenințate de incendiu au fost evacuate.

Ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană trebuie AMÂNATĂ chiar dacă Acordul Brexit va fi aprobat
De Mediafax 2 martie 2019

Michael Barnier a precizat Bruxellesul este pregătit să ofere Londrei "garanții suplimentare, asigurări și clarificări că soluția menținerii statutului frontierei irlandeze va fi doar temporară".

Acuzații de FRAUDĂ la alegerile din Republica Moldova - Se cere intervenția UE, a SUA și a României
De Neptun TV 24 februarie 2019

Cei doi lideri ai opoziției pro-europene au declarat că nu vor recunoaște valabilitatea rezultatelor alegerilor din cele două circumscripții deschise pentru cetățenii din regiunea transnistreană. Ei susțin ca acolo cetățenii au fost aduși la vot în mod organizat și că acestora le-au fost propuși bani contra voturilor.

Manifestații violente în Spania: Incendii, autostrăzi blocate și proteste pe fondul judecării celor 12 politicieni separatiști
De Neptun TV 21 februarie 2019

Manifestanții pro-independență au programat proteste pentru întreaga zi de joi, aceștia fiind însoțiți de grupurile civile Omnium și Adunarea Națională Catalană. Un protest mult mai amplu este așteptat să se întâmple spre seară.