Televiziunea care reuşeşte să cumpere drepturile pentru transmiterea Super Bowl trage, cu siguranţă, lozul cel mare. Un spot publicitar de 30 de secunde afişat în timpul meciului costă nu mai puţin de 3,5 milioane de dolari, în timp ce audienţele înregistrate sunt colosale. În 2011, nu mai puţin de 111 milioane de americani au urmărit în direct finala din National Football League, iar anul acesta organizatorii se aşteaptă ca numărul să fie depăşit. Şi casele de pariuri câştigă bani grei. În Las Vegas, sumele pariate au depăşit anul trecut 80 de milioane de dolari, iar duminică se aşteaptă să sară de 100 de milioane de dolari. Pentru ca partida să fie una de neuitat pentru fanii fotbalului, organizatorii au investit în construcţia stadionului Lucas Oil din Indianapolis nu mai puţin de 720 de milioane de dolari, în 2009, când se presupunea că Statele Unite ale Americii se aflau în plină criză economică. De câştigat în aceste zile au, evident, şi cei care vând la suprapreţ biletele pe ultima sută de metri. Un tichet cumpărat în ultimul moment poate ajunge la 15.000 de dolari! Să nu uităm însă şi de jucători. Câştigătorii Super Bowl vor primi câte 83.000 de dolari, în timp ce învinşii se vor mulţumi cu câte 45.000 de dolari. Cea de-a 46-a ediţie a Super Bowl va avea loc în noaptea dintre duminică şi luni, de la ora 1:30, pe Arena Lucas Oil, din Indianapolis.
Ultima actualizare la 20:20, Marti 22 May
| 18.05 | 21.05 | 22.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4421 | 4.4408 | 4.4452 |
| USD | 3.4981 | 3.4767 | 3.4817 |
| Lira sterlina | 5.5343 | 5.5015 | 5.4947 |
| Gramul de aur | 178,68 | 177,78 | 176,35 |