vineri, 19 iulie 2019

TAXA AUTO 2017. Cu ce va fi înlocuit timbrul de mediu: anunțul făcut astăzi de ministrul Mediului!

TAXA AUTO 2017. Cu ce va fi înlocuit timbrul de mediu: anunțul făcut astăzi de ministrul Mediului!

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat astăzi că autoritățile vor prezenta, în perioada următoare, o alternativă la Timbrul de mediu, despre care oficialul a menționat că va fi "un sistem modern, european pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu".

"Așa cum știți, prin Legea celor 102 taxe, timbrul de mediu a fost eliminat. A existat, până acum, o gândire conform căreia trebuia să încasăm la bugetul AFM-ului taxa. Eu nu vreau să vizez chestiunea asta. Pentru mine este foarte important, ca și pe zona de deșeuri, să trăim într-un mediu mult mai curat. Vă reamintesc că București, Brașov și Iași sunt, în momentul de față, sub procedură de infringement din cauza calității aerului. De aceea, eu gândesc împreună cu alte instituții ale statului, în momentul de față, un sistem modern, astfel încât să nu venim cu taxare suplimentară pe cetățean, dar în același timp să ne asigurăm că avem autoturisme din ce în ce mai puțin poluante care să fie pe străzile noastre, mai ales în zonele unde avem aglomerări urbane. O să prezentăm, probabil săptămâna viitoare, un sistem modern, european, pe care l-am gândit, astfel încât să fie toată lumea mulțumită și să ne atingem obiectivele de mediu", a spus Constantin.

TIMBRU DE MEDIU 2017. Pe de altă parte, ministrul Mediului a precizat că, în 2017, vor urma să primească buget 11 programe de mediu.

"În momentul de față, din finanțare AFM și din banii pe care îi avem în Ministerul de Finanțe din certificatele de emisii de gaze cu efect de seră, vrem să finanțăm nu mai puțin de 11 programe în acest an. Probabil că, în săptămânile următoare, vom lansa un prim set de măsuri care să vizeze o soluție pentru ceea ce înseamnă înlocuirea taxei de timbru, de fapt înlocuirea sistemului și să ne asigurăm că nu avem mașini poluante pe străzile unde avem aglomerație foarte mare. Odată cu această soluție, probabil că vom lansa și o campanie de conștientizare, apoi măsura cunoscută sub denumirea de 'Rabla', dar și 'Rabla Plus' — adică mașini electrice pentru care vom acorda o valoare poate dublă față de anul trecut, coroborată în același timp cu stații electrice de încărcare, în mai multe zone. În afară de aceste măsuri, sunt și altele care au fost și anul trecut — 'Casa verde' și 'Casa verde plus'. Apoi, mă refer la un program pe care dacă vreți îl putem denumi 'Rabla pentru electrocasnice'. Cred că este nevoie și aici, pentru că avem ținte și în domeniul respectiv", a subliniat Daniel Constantin, conform Agerpres. 

Comenteaza aceasta stire

Noi reguli de circulație pe podul de la Năvodari!
De Neptun TV 6 iulie 2019

Noile reguli de circulație pe podul de la Năvodari vor intra în vigoare luni, 8 iulie. Administrația locală spune că acestea țin cont de valorile înregistrate în traficul rutier.

ATENȚIE, ȘOFERI! Autostrada către mare, cu restricții în plin sezon!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță o serie de restricții pe A2 (Autostrada București-Constanța) și pe DN 39 (Constanța-Mangalia)