luni, 19 noiembrie 2018

Temperamente diferite și blănițe arcuite la Expoziția Internațională de Pisici

Răsfăţate ca animale de companie încă de pe vremea faraonilor, pisicile sunt vedetele ultimei expoziţii internaţionale organizate în acest sfârşit de săptămână la malul mării. Vizitatorii pot admira şi, fireşte, mângâia zeci de exemplare de feline. Unele, pot concura ca talie cu un căţel, însă asta nu le face mai puţin alintate.

Nerăbdătoare să devină vedetă, o felină își freacă mustățile de camera de luat vederi și abia așteaptă ca stăpânul să-i facă prezentarea.

La polul opus se află un motan, care ar putea concura, ca greutate, cu un cățel. Este din rasa Main Coon și nu este străin de aparițiile la tv. A participat  la Oscarul pisicesc, iar acum vrea să apară și la știrile Neptun Tv.

Între atâtea temperamente diferite și blănițe arcuite, ne este prezentat și Tinkerbell. Este ușor de confundat cu un tigru în miniatură însă suntem asigurați că principala sa calitate nu este frumusețea ci spiritul neînfricat.

Toate pisicile sunt atât de frumoase și de alintate încât vizitatorii nu ar ști pe care să o aleagă.

Felinele participă la expoziția–concurs aflată la a doua ediție  la malul mării și găzduită de Pavilionul Expozițional Constanța.

La final, juriul va avea dificila misiune de a desemna cele mai frumoase exemplare. Expoziția internațională este deschisă și mâine între orele 10 și 17, iar cei care nu își permit un exemplar cu pedigree pot oferi căminul lor unor feline aduse în cadrul evenimentului pentru adopție.

Comenteaza aceasta stire