vineri, 23 august 2019

TRAGEDIE. Un șofer de camion s-a sinucis în Portul Constanța, după ce a fost prins băut la volan

TRAGEDIE. Un șofer de camion s-a sinucis în Portul Constanța, după ce a fost prins băut la volan

Un tânăr de 28 de ani din Călărași, șofer de camion, s-a sinucis, marți dimineață, în Portul Constanța, după ce cu câteva ore în urmă a fost prins băut la volan.

Potrivit polițiștilor de frontieră, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 00.30, a fost oprit pentru controlul documentelor un camion cu semiremorcă, ce se deplasa dinspre Portul Constanța către Autostrada A4, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Călărași.

Polițiștilor li s-a părut că tânărul aflat la volanul camionului este în stare de ebrietate, astfel că a fost dus la Serviciul Rutier Constanța, unde, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,81 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

El a fost transportat apoi la spital, pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, fiindu-i reținut permisul de conducere.

 
 
 

Comenteaza aceasta stire