Şi-au găsit sfârşitul în timpul pregătirilor de toamnă. Trei persoane din Tulcea au fost găsite, fără suflare, în beciul casei. Medicii care au ajuns la locuinţa oamenilor pentru a le acorda primul ajutor, au ajuns la concluzia că nenorocirea s-a produs din cauza monoxidului de carbon emanat în timpul fermentaţiei vinului. Două dintre persoanele care şi-au pierdut viaţa erau soţ şi soţie. O tragedie fără margini s-a abătut asupra unei familii din localitatea tulceană Beştepe. Preocupaţi de pregătirea vinului de toamnă, un bărbat şi soţia lui au devenit prizonierii morţii chiar în beciul locuinţei lor. Alături de aceştia a pierit şi un apropiat de-al lor, care venise să îi ajute în gospodărie. Trupurile celor trei decedaţi au fost descoperite de un nepot al familiei care a sunat imediat la 112. La faţa locului au ajuns trei ambulanţe, însă medicii nu au reuşit să mai facă nimic pentru cele trei victime. Pompierii, veniţi şi ei de urgenţă, au reuşit cu greu să scoată cadavrele din beciul ucigaş, adânc de peste patru metri. Militarii au avut nevoie de măşti de oxigen pentru a putea ajunge la victime. Cei doi soţi care s-au stins au lăsat în urmă patru copii. Vecinii spun că toţi sunt plecaţi la muncă în Italia. Acum, se vor întoarce acasă, ca să-şi îngroape ambii părinţi.
Ultima actualizare la 21:09, Marti 22 May
| 18.05 | 21.05 | 22.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4421 | 4.4408 | 4.4452 |
| USD | 3.4981 | 3.4767 | 3.4817 |
| Lira sterlina | 5.5343 | 5.5015 | 5.4947 |
| Gramul de aur | 178,68 | 177,78 | 176,35 |