Că ulciorul nu merge de multe ori la apă au aflat-o pe pielea lor trei tineri din Giurgiu, care s-au gândit că ar scoate bani frumoşi din afaceri cu termopane. Au reuşit să păcălească zeci de bucureşteni, care le-au plătit termopanele în avans. Acum au ajuns după gratii pentru 29 de zile, dar ar putea să-şi mute domiciliul acolo pentru următorii la 15 ani.
Metoda celor trei bărbaţi din Giurgiu a fost cât se poate de ingenioasă. Odată ce au auzit de programul de reabilitare destinat blocurilor vechi, s-au şi pus pe treabă. Se prezentau la administratorii de bloc, pe care îi convingeau să îi recomande bucureştenilor din sectorul 5. Pentru a fi mai credibili arătau un contract încheiat între Primărie şi o societate fictivă. Ca totul să pară real, cei trei foloseau ştampile furate de la Ministerul Culturii şi de la cel al Finanţelor.
Zeci de persoane au căzut până acum în plasa lor. Unii bucureşteni au plătit câteva mii de lei pentru nişte termopane, pe care nu le vor vedea niciodată.
Însă nu toţi bucureştenii s-au lăsat păcăliţi.
Anchetatorii spun că deşi abia au trecut de 20 de ani, cei trei tineri au o listă lungă de antecedente.
După ce le-au ascultat mărturisirile, judecătorii i-au trimis la închisoare pentru 29 de zile, fără să stea pe gânduri. Cei trei tineri ar putea rămâne după gratii până la 15 ani.
Ultima actualizare la 21:09, Marti 22 May
| 18.05 | 21.05 | 22.05 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.4421 | 4.4408 | 4.4452 |
| USD | 3.4981 | 3.4767 | 3.4817 |
| Lira sterlina | 5.5343 | 5.5015 | 5.4947 |
| Gramul de aur | 178,68 | 177,78 | 176,35 |