duminică, 25 august 2019

Tricolorul, dat la spate

Tricolorul, dat la spate

Dezbrăcați complet și purtând pe spate doar niște pelerine negre, cei ce își spun „Nude blacks“ au oferit în prezența unei asistențe numeroase un meci de rugby mai puțin obișnuit, în care au întâlnit o așa-zisă selecționată a României, denumită sugestiv „vampirii români“. Regia a părut să fi fost gândită în cel mai mic detaliu de cei în cauză. Imediat după intrarea ineditelor echipe în teren s-a trecut la treabă, în sensul că „vampirii români“, de cele mai multe ori în inferioritate numerică, au fost folosiți mai mult ca sparring partners pentru despuiații neo-zeelandezi. Cine a câștigat disputa rămâne o dilemă, în schimb, sutele de spectatori, care se pare că au și plătit bani pentru a asista la acest spectacol, s-au declarat la final mulțumiți. De partea cealaltă, gestul vine ca o palmă pentru România, în condițiile în care tricolorul a ajuns să fie folosit pentru scopuri mai puțin nobile, cu ar fi acoperitul părților intime, și nu pentru arborarea lui la loc de cinste. Care cinste rămâne de văzut...

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire