vineri, 19 iulie 2019

Un colonel în rezervă a murit în timp ce-i scria un memoriu președintelui Traian Băsescu

De parcă ar fi iscălit o scrisoare de adio, un colonel în rezervă din Pitești a părăsit această lume, imediat ce a pus punct mesajului adresat lui Traian Băsescu în care vorbea despre umilințele la care sunt supuși foștii militari. Întâmplarea zguduitoare a fost povestită de  soția lui dar și de reprezentanții Sindicatului Militarilor Rezerviști, care spun că bărbatul se simțea o victimă a tăierii pensiilor militarilor.

Sunt colonel în rezervă, conferențiar, universitar, doctor Irimiea Mihai, și în baza codului disciplinei și onoarei militare, ma adresez dumneavoastră domnule președinte și comandant suprem, în numele miilor de pensionari militari care în aceste zile sunt ținta unui abuz și a unor umiliri de neimaginat pentru o țară normală. Sunt cuvintele unui om descumpănit, care și-a început astfel memoriul adresat lui Traian Băsescu. Supărat și revoltat, bărbatul a mai avut putere să-și termine scrisoarea, apoi s-a prăbușit fără suflare. Bãrbatul de 55 de ani, avea în spate o carierã militarã de peste 30 de ani. Acesta a murit la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, însă familia a vorbit despre episodul tragic abia zilele acestea. Fostul militar preda la Universitatea Petrol-Gaze Ploiești, însă în baza legii care interzice cumulul pensiei cu salariul, s-a văzut nevoit să renunțe la pensia militară. Însă și tăierile salariale din învățământ i-au redus veniturile, așa că se simțea o victimă a măsurilor statului. Președintele Traian Băsescu a declarat în urmă cu două zile, că a primit zeci de mesaje de la militarii afectați de tăierile pensiilor, iar întrebarea de fond era “de ce ne umiliți?”.

Comenteaza aceasta stire

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru președinția Consiliului European: Vreau să rămân președintele României
De Mediafax 29 iunie 2019

Președintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca președinte și pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

Congresul extraordinar al PSD: Social-democrații își aleg noua conducere a partidului
De Neptun TV 29 iunie 2019

Chestionată dacă are un favorit, o persoană cu care ar lucra mai bine, în cazul în care va fi aleasă șa șefia PSD, Viorica Dăncilă a replicat că are încredere că vor fi aleși colegii și colegele care se bucură de credibilitate și care vor putea contribui la succesul alegerilor următoare.