vineri, 19 iulie 2019

Un cuplu afgan acuzat de adulter de către talibani a fost condamnat la moarte prin lapidare

Oficiali ai securității afgane din Kunduz au dat publicității o înregistrare video șocantă. Pe film apare un cuplu afgan acuzat de adulter de către talibani, care este apoi  condamnat la moarte prin lapidare. Acțiunea a avut loc în luna august 2010  în nordul Afganistanului. O tânără, în vârstă de 23 ani, deja logodită, și un bărbat însurat, de 28 de ani, au fost uciși cu pietre  în fața a o sută de persoane, majoritatea talibani. Cuplul, care plecase din satul natal, a fost arestat la întoarcere de către talibani, care au aplicat sharia, pedeapsa capitală în conformitate cu legea islamică. Talibanii dar și oamenii din mulțime  au aruncat cu pietre până cînd cei doi au murit. Pe înregistrare se vede cum la un moment dat unul dintre talibani o împușcă pe tânără. Unii afgani încă se adresează  instanțelor talibane pentru soluționarea problemelor, întrucât aceștia nu au încredere în organismele guvernamentale despre care cred că sunt corupte. Insurgenții câștigă din ce în ce mai mult teren în nordul țării, în ciuda faptului că în zonă sunt dislocate trupe străine,  dar și soldați afgani.

Comenteaza aceasta stire

Furtună devastatoare în Grecia! Doi români, o mamă și fiul ei de 8 ani, au murit!
De Neptun TV 11 iulie 2019

Peste 100 de persoane au fost rănite din cauza vântului puternic, ploilor și furtunilor care au afectat nordul Greciei, au anunțat autoriățile din Grecia. Autoritățile din Grecia au decretat stare de urgență în zona Halkidiki. Cel puțin 140 de pompieri acționează în zonă

CUTREMUR de 7,1 grade magnitudine, în California: mai mulți răniți, scurgeri de gaze și incendii! E cel mai puternic seism din ultimii 20 de ani!
De Mediafax 6 iulie 2019

Un cutremur de suprafață cu magnitudinea preliminară de 7,1 grade s-a produs, vineri seară, în statul american California, la doar o zi după un alt cutremur puternic în zonă, anunță Institutul de Geofizică din SUA (USGS).

Întâlnire ISTORICĂ între Donald Trump și Kim Jong-un în zona demilitarizată. Trump a devenit primul președinte american în funcție care a pășit pe teritoriul Coreei de Nord
De Mediafax 30 iunie 2019

Președintele american Donald Trump și liderul suprem nord-coreean s-au întâlnit duminică în zona demilitarizată, aflată la frontiera dintre cele două Corei, relatează site-ul postului The Guardian.

Incendiul de la Notre Dame: Autoritățile franceze anchetează posibile fapte de neglijență
De Neptun TV 26 iunie 2019

”Dacă anumite greșeli, care ar putea explica amploarea flăcărilor, ar fi scoase la iveală, investigațiile desfășurate până la această dată, încă nu au determinat cauzele producerii incendiului”, a transmis printr-un comunicat procurorul din Paris Remy Heitz.

La un pas de RĂZBOI! Donald Trump a aprobat o serie de ATACURI împotriva Iranului, pe care le-a anulat ulterior
De Mediafax 21 iunie 2019

Momentul adevărului era probabil inevitabil din ziua în care Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear semnat de marile puteri cu Iranul. Cu economia afectată de sancțiunile americane, Iranul are înclinația de a lansa provocări, forțându-l pe Donald Trump să opteze între război și pace.