Un licean din Constanţa luptă pentru drepturile elevilor din toată ţara

19:39, 4 februarie 2012 Social


Îşi trece privirea încrezătoare de la un elev la altul, apoi îşi începe degajat speech-ul. Ascultă, răspunde la întrebări şi, cel mai important, oferă soluţii. Nu vorbim despre vreun politician, ci despre un elev. Ce-i drept, nu despre unul oarecare, ci despre preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, un constănţean de 17 ani de la Colegiul Mihai Eminescu. La el ajung nemulţumirile elevilor din întreag ţară, pentru a le prezenta Ministerului Educaţiei.

 

Andrei este un exemplu că se poate. Se implică în mediul în care-şi petrece cea mai mare parte a timpului, şcoala, iar rezultatele nu întârzie să apară. Are din ce în ce mai mulţi prieteni şi tot atâtea idei pentru proiecte. Cea mai dificilă sarcină a lui este să facă înţelese nevoile elevilor la Ministerul Educaţiei, dar, în acelaşi timp, să promoveze activităţile extraşcolare şi să lege parteneriate naţionale şi internaţionale. I-ar plăcea ca o parte dintre cei cu care intră în contact să-i urmeze exemplul. Cea mai mare dorinţă a lui este ca elevii să se facă auziţi şi în afara reţelelor de socializare. În prezent, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa, Andrei lucrează la un proiect de schimb de experienţă cu liga elevilor din Turcia. Vrea să vadă cum îşi reprezintă ei colegii, pentru a face comparaţie şi, poate, pentru a lua exemplu de la ei. Adolescentul se pregăteşte să urmeze cursurile facultăţii de Ştiinţe Politice, la Constanţa, în ciuda pasiunii pentru fizică şi a tentaţiei mari de a pleca peste hotare. Promite însă să rămână aici şi să schimbe măcar câteva clipe din viaţa celor pe care-i reprezintă. Iar de Crăciun, Andrei i-a ajutat şi pe alţii. Printr-o acţiune de voluntariat i-a mobilizat pe colegii de liceu să strângă bani pentru a le cumpăra cadouri copiilor sărmani.

Ar putea sa va intereseze:


Comenteaza aceasta stire



(nu va fi publicat)

captcha

Prin postarea unui comentariu sunteti de acord cu termenii si conditiile de utilizare