duminică, 21 iulie 2019

Un secol de la semnarea tratatului de la Versailles. Cum era văzută România

De Mediafax 10:07, 28 iunie 2019 141 vizite Social
Un secol de la semnarea tratatului de la Versailles. Cum era văzută România

Tratatul de la Versailles a fost semnat pe 28 iunie 1919, marcând crearea Ligii Națiunilor, după negocieri purtate timp de șase luni la Conferința de Pace. "Tratatele de pace de la Paris din 1919-1920 au confirmat desăvârșirea unității naționale române", scrie Constantin I. Stan.

Documentul semnat în Sala Oglinzilor din Palatul de la Versailles a marcat finalul Primului Război Mondial, prin acordul între forțele Aliate, ca învingătoare, și Germania, în calitate de învinsă și putere direct răspunzătoare de pagubele rezultate din conflict. Este cel mai important dintre tratatele de pace care au încheiat prima conflagrație mondială. Tratatul a redus teritoriul Germaniei, zone întregi fiind cedate țărilor vecine, în vreme ce alte regiuni erau plasate sub supraveghere internațională. În plus, Germania pierdea coloniile. Celelalte Puteri Centrale care au luptat alături de Germania au încheiat tratate separate, la Saint-Germain-en Laye, pentru Austria, la Neuilly-sur-Seine, din partea Bulgariei, la Trianon, cu Ungaria, și la Sevres pentru Imperiul Otoman.

Potrivit unei relatări surprinse în volumul "Generalul Henri M. Berthelot și românii" publicat de Constantin I. Stan, la editura Paideia, în 2018, în calitate de conducător al comandamentului aliat de la Dunăre, generalul H. M.Berthelot îl informa pe primul ministru francez, Georges Clemenceau, chiar în prefața Conferinței de Pace, în ianuarie 1919: "Am impresia că în acest moment Aliații nu vorbesc sincer României. Potrivit informațiilor pe care le-am avut la îndemână, mi se pare că se dorește ca România să fie eliminată de la unele din negocierile de pace și să nu fie pusă pe picior de egalitate cu Serbia. Nu trebuie să se aducă acuzații României pentru că a fost obligată să încheie pace. Mai puțin favorizată, ea nu a avut în spatele ei Franța pentru a-și adăposti soldații mutilați, locuitorii, ci o Rusie complet ostilă".

Autorul mesajului atrăgea atenția superiorilor că "faptul de a nu fi participat de la început la războiul mondial nu trebuie să mai fie un motiv pentru a fi ținută deoparte (România, n.n.)". El sublinia că "sârbii, care fuseseră atacați, au fost nevoiți să se apere, în timp ce românii au îmbrățișat cauza Antantei de bunăvoie". În continuare, generalul Berthelot constata că, "din ziua semnării armistițiului cu Bulgaria, a existat permanent o comportare nedreaptă față de români". Comandantul Armatei Aliate de la Dunăre evidenția că "în Dobrogea s-a tolerat ca dușmanii noștri bulgarii să rămână pe teritoriul românilor, prietenii noștri. Și acum încă se îngăduie bulgarilor tot felul de șantaje și li se ia partea în defavoarea românilor, care nu au dreptul să trimită trupe într-o țară care este a lor. Acest lucru este absolut inadmisibil". Semnatarul documentului înfățișa, în continuare, situația destul de gravă existentă în Banat, unde, după părerea sa, "sârbii au fost lăsați să ocupe provincia, să brutalizeze, să jefuiască, să-i închidă pe locuitorii de naționalitate română și să-i împiedice să-și manifeste dorința de a se uni cu România". Referindu-se la situația existentă în Transilvania, generalul Berthelot reitera faptul că aici "s-a fixat o limită a ocupației române absolut arbitrară, exclusiv geografică și fără să se țină seama de situația ei etnografică". Autorul depeșei constata, cu sinceritate și obiectivitate, că aliații au făcut eforturi "pentru a dezavantaja pe români în profitul dușmanilor de secole care sunt, de asemenea, și ai noștri, bulgarii și ungurii, care nici că se poate să fi reușit mai bine". El își avertiza superiorii că "acest mod de a acționa agită spiritele în România compromite grav situația Franței, care are un mare prestigiu în această țară". Într-adevăr, românii își puneau mari speranțe în sprijinul Republicii franceze la Conferința de Pace de la Paris. Generalul Berthelot atrăgea atenția că de hotărârile ce se vor lua în problema statelor succesorale "depinde viitorul Franței în Răsărit". În fond, guvernanții francezi urmăreau să înlăture influența germană și rusă în această parte a Europei.

Conferința de la Paris, debutase pe 18 ianuarie 1019 și își propunea să stabilească noua configurație politico-teritorială după încheierea Primului Război mondial. Reprezentanții principali ai României la Conferința de Pace au fost: prim-ministrul Ion. I. C. Brătianu, ministrul plenipotențiar N. Mișu, cărora li s-au adăugat ministrul transilvănean Alexandru Vaida-Voevod, miniștrii Victor Antonescu și Diamandy. Principala problemă era că, pe 24 aprilie/ 7 mai 1918, guvernul Alexandru Marghiloman semnase un tratat de pace cu Puterile Centrale. Conferința de la Paris debutase pe 18 ianuarie 1019 și își propunea să stabilească noua configurație politico-teritorială după încheierea Primului Război Mondial.

Fostul șef al Misiunii Militare franceze în țara noastră era conștient că, satisfăcând aspirațiile românilor, "vom respecta angajamentele, vom avea în România o adevărată colonie franceză de peste 15 milioane de locuitori, unde ne vom putea dezvolta comerțul și industria și unde ne vom afla ca la noi acasă". În schimb, dacă angajamentele aliate nu vor fi respectate, "românii nu vor înțelege acest abandon și vor fi supuși influenței tuturor partidelor antifranceze, care vor avea atunci condiții favorabile să acționeze și ale căror afirmații împotriva Franței vor părea justificate".

"Lla vremea când am părăsit Parisul am primit misiunea foarte clară de a determina România să reintre în acțiune de partea noastră și am reușit. [...] Guvernul român a declarat din nou război Germaniei și ni s-a alăturat. Eu însumi cu trupele franceze am trecut Dunărea", reafirma generalul Berthelot.

Având în vedere atașamentul față de Aliați, regele Ferdinand și cabinetul român trebuia, în opinia lui H. M. Berthelot, "să beneficieze de drepturile ce se cuvin în calitate de vechi și nu de nou aliat. Dacă lucrurile s-ar petrece altfel, șederea mea aici nu ar mai fi posibilă și v-aș cere să binevoiți a mă rechema, deoarece nu aș putea vorbi cu fruntea sus unui rege și unui guvern care ne sunt devotați". "Momentul era favorabil pentru expansiunea Franței în Balcani și ea nu-l putea rata", arată Constantin I. Stan, în volumul de la Paideia.

Tratatul a fost elaborat în timpul Conferinței de Pace de la Paris, dominată de lideri ca David Lloyd George, din partea Marii Britanii, Georges Clemenceau, pentru Franța, Woodrow Wilson, reprezentând Statele Unite ale Americii, și Vittorio Orlando, din partea Italiei. Partea germană s-a declarat șocată de termenii severi prin care se vedeau obligați să recunoască vina pentru război, dar și plata unor compensații către țările cu care au luptat.

Majoritatea istoricilor sunt de acord că tocmai condițiile impuse Germaniei prin acest tratat au constituit germenii celui de-Al Doilea Război Mondial.

Comenteaza aceasta stire

Seară specială la Ateneul Român! Nicolae Voiculeț a cântat la 'Naiul de Aur al României', în finalul președinției române la Consiliul UE!
De Neptun TV 14 iulie 2019

'Naiul de aur al României' va putea fi văzut și auzit la concerte itinerante organizate de către Asociația Culturală Nicolae Voiculeț pe tot parcursul anului 2019 - 2020, iar la final va fi donat pentru expunere la Muzeul Național de Istorie a României, ca simbol al strălucirii, evoluției și declinului industriei aurifere din România.

CONSTANȚA. A murit tatăl unei fete care a sfârșit în incendiul de la Beirut: 'A făcut șoc la aflarea veștii că dosarul se rejudecă'
De Neptun TV 11 iulie 2019

Tătăl uneia dintre fetele moarte în incendiul de la Beirut a încetat din viață. A făcut șoc la aflarea veștii că dosarul se rejudecă.

CONSTANȚA. Proiecții de film în aer liber, pe faleza Cazinoului!
De Neptun TV 11 iulie 2019

Proiecțiile de la malul mării reprezintă o avanpremieră a Festivalului Cinemascop, organizat de Centrul Ceh București, ce va avea loc în stațiunea Eforie Sud în luna august. Intrarea la toate cele trei proiecții de pe faleză este gratuită.

Nicolae Voiculeț, la Neversea. Discuție cu JessieJ, ce i-a mărturisit cântăreața
De Neptun TV 9 iulie 2019

Nicolae Voiculeț a prezentat ca și atracție turistică din România, cele două festivaluri Untold & Neversea (Potențiale branduri de țară) în videoclipul de promovare a turismului românesc pe care l-a lansat acum câteva luni împreună cu Ilie Năstase la invitația Ministerului Turismului.

CONSTANȚA. Cu Mercedesul în pragul bisericii, noaptea - tineri filmați în timp ce urinau pe florile plantate de copii în grădină
De Neptun TV 6 iulie 2019

Câțiva tineri au intrat cu mașina pe platoul din fața unei biserici, iar la un moment dat au urinat pe florile plantate de copii, zilele trecute, în grădina bisericii.

CONSTANȚA. Peste 400 de persoane au avut nevoie de ajutor medical în cea de-a doua zi de NEVERSEA
De Neptun TV 6 iulie 2019

Cele mai multe cazuri înregistrate la punctele de prim-ajutor ale celor de la ISU au fost de escoriații și cefalee.

Trageri reale, în Poligonul Capu Midia
De Neptun TV 5 iulie 2019

Activitățile vor avea loc atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, iar tragerile vor fi executate pe ținte terestre și aeriene radio dirijate.

A început cel mai mare festival de pe plajă din Europa – Neversea
De Neptun TV 4 iulie 2019

Accesul pe plaja NEVERSEA se face prin Portul Tomis. Odată ajunși în zona festivalului, primul și cel mai important lucru pe care trebuie să-l facă fanii festivalului este să schimbe biletul într-o brățară de festival la unul din punctele de check-in. Posesorul biletului trebuie doar să se prezinte la cortul de check-In, în intervalul 14:00 – 06:00, cu un bilet cu cod de bare valid și o carte de identitate, pentru a intra în posesia brățării de festival. Tinerii sub 18 ani vor avea nevoie, pe lângă bilet și actul de identitate, și de documentul care atestă acordul părinților. Accesul minorilor sub 14 ani este permis doar pe baza unui bilet valid și însoțit de un părinte.

NEVERSEA 2019. Restricții de circulație în zona peninsulară a Constanței
De Neptun TV 2 iulie 2019

Primăria Constanța anunță instituirea unor restricții de circulație valabile de joi, 4 iulie, până luni, 8 iulie. În acest interval se va desfășura Festivalul Neversea.

Destin frânt la doar 19 ani - Mădălina a fost găsită înecată în zona plajei 'La Baldachine' din Vama Veche!
De Neptun TV 1 iulie 2019

Pe 27 iunie, Mădălina a împlinit 19 ani, iar ziua de naștere și-a petrecut-o în Vama Veche, acolo unde lucra.

CONSTANȚA. Totul despre NEVERSEA - cel mai mare festival pe plajă din Europa începe joi! Noutățile ediției 2019
De Neptun TV 1 iulie 2019

Cel mai mare festival pe plajă din Europa, NEVERSEA, va începe la Constanța joi, 4 iulie

Sărbătoare mare: Sfinții Petru și Pavel. Ce să nu faci niciodată în această zi, e păcat mare!
De Neptun TV 29 iunie 2019

Potrivit tradițiilor, femeile nu au voie să mănânce mere până în această zi, fiindcă îi mânie pe cei decedați. Doar femeile tinere au voie să mănânce mere după Sfinții Petru și Pavel, în timp ce femeile vârstnice sunt nevoite să aștepte până la Sfântul Ilie. La fel se spune și despre văduve, care vor fi sănătoase dacă nu mănâncă mere până la Sfântul Ilie.

Un secol de la semnarea tratatului de la Versailles. Cum era văzută România
De Mediafax 28 iunie 2019

Tratatul de la Versailles a fost semnat pe 28 iunie 1919, marcând crearea Ligii Națiunilor, după negocieri purtate timp de șase luni la Conferința de Pace. "Tratatele de pace de la Paris din 1919-1920 au confirmat desăvârșirea unității naționale române", scrie Constantin I. Stan.

CONSTANȚA. Sistemul gratuit de biciclete pentru public, la o lună de funcționare: patru stații au fost vandalizate
De Neptun TV 28 iunie 2019

Patru stații de biciclete au fost vandalizate la Constanța, în doar o lună de funcționare a sistemului public de bike-sharing.

CONSTANȚA. Violeta are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi: 'Sunt pregătită să lupt și îmi doresc foarte mult să mă vindec'
De Neptun TV 27 iunie 2019

O mică durere în corp a dus la descoperirea unei boli care amenință viața. I s-a întâmplat Violetei Stanciu, o mamă din Adamclisi, care a aflat, mergând la medic, că viața ei este în mare pericol dacă nu urmează urgent un tratament dificil.

CONSTANȚA. Gestul revoltător al unui bărbat aflat cu un copil în brațe, după ce un salvamar i-a spus să iasă din marea agitată!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Un turist cu un copil în brațe a devenit agresiv în momentul în care a fost fluierat de salvamar.

CONSTANȚA. Festival dedicat înghețatei și dulciurilor, în Piața Ovidiu!
De Neptun TV 27 iunie 2019

Înghețata și dulciurile vor fi vedetele din Piața Ovidiu, de la festivalul care va delecta constănțenii și turiștii în acest weekend.

Horia Constantinescu, șef cu acte în regulă la CJPC
De Neptun TV 26 iunie 2019

Concursul a fost organizat de către ANFP la solicitarea Autorității pentru Protecția Consumatorului, fiind scoare la concurs mai multe posturi de comisar șef la nivel de țară.

Constanța: Activitatea a opt unități de alimentație publică din Eforie, suspendată de Protecția Consumatorului
De Neptun TV 25 iunie 2019

Potrivit acestuia, nereguli au fost constatate și pe plaje, nefiind îndeplinită prevederea legală potrivit căreia șezlongurile să fie amplasate pe cel mult pe 70% din suprafață.

Festivalul Muzicii de la Roma. Nicolae Voiculeț, trei momente românești
De Neptun TV 24 iunie 2019

Festivalul muzicii de la Roma este singurul eveniment muzical național care implică în Italia, în aceeași zi, peste 700 de orașe și 45.000 de artiști. Scopul evenimentului este de a pune în lumină tot ceea ce este mai puțin cunoscut, periferic. Prin aceste spectacole se celebrează totodată și președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

Un român a murit, iar altul a fost grav rănit, în urma unui incendiu premeditat la Londra
De Neptun TV 23 iunie 2019

Identitatea celor două victime nu a fost încă confirmată, însă Poliția crede că cei doi sunt originari din România. Totodată, autoritățile au primit informații că victimele lucrau ca zilieri în estul Londrei.