sîmbătă, 24 august 2019

Un val de căldură a transformat partea centrală și de sud a Statelor Unite într-un adevărat cuptor

Un val de căldură a transformat partea centrală și de sud a Statelor Unite într-un adevărat cuptor. Cel puțin 22 de persoane au murit din cauza caniculei numai în ultimele 72 de ore.  Specialiștii spun că maximele termice au depășit 38 de grade Celsius, iar Serviciul Meteorologic a emis avertizări pentru cel puțin 24 de state.

Cel puțin 22 de persoane au murit din cauza valului de căldură fără precedent ce s-a instalat în ultimele zile în centrul și sudul Statelor Unite. Reuters anunță că de la Montana și Texas până în vestul Virginiei, în peste 24 de state a fost decretată alertă de caniculă. În aceste zone, valorile termice au depășit recordul precedent, situându-se la temperaturi cuprinse între 38 și 42 de grade Celsius.

Din cauza temperaturilor ridicate, zeci de oameni au solicitat asistență medicală, iar pe mai multe drumuri din statul Oklahoma au apărut fisuri. Autoritățile americane au anunțat că bilanțul victimelor caniculei este posibil să fie mai mare, după ce mai mulți imigranți ilegali mexicani care încercau să treacă granița cu SUA, în zona deșertului Texas, au decedat din cauza căldurii. Potrivit prognozelor meteo de peste ocean, temperaturile extrem de ridicate se vor menține aici până la sfârșitul lunii iulie. În următoarele zile, valul de căldură își va schimba direcția către estul teritoriului Statelor Unite.

Comenteaza aceasta stire