miercuri, 24 iulie 2019

UNCJR protestează împotriva anchetării și reținerii președintelui CJ Argeș

Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România consideră că anchetarea și reținerea de către DNA a președintelui Consiliului Județean Argeș este abuzivă și reprezintă o punere în operă a unui ordin de represiune politică. Secretarul general al UNCJ, președintele CJC Nicușor Constantinescu, spune că oricărui cetățean al României trebuie să i se acorde prezumția de nevinovăție, la fel cum oricine trebuie să parte aibă o judecată corectă.

 

Anchetarea și reținerea președintelui Consiliului Județan Argeș, Constantin Nicolescu, de către procurorii DNA, într-un dosar deschis în urmă cu cinci ani, stârnește reacții vehemente și acuzații la adresa puterii. Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România protestează, printr-un comunicat de presă, față de măsurile procurorilor, pe care le consideră abuzive și puse în practică doar cu girul președintelui Traian Băsescu.

„Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România va întreprinde toate demersurile legale prin sesizarea tuturor instanțelor române și europene democratice. (Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corpuției și pentur petiții a Parlamentului României, Consiliul Superior al Magistraturii, Comisia pentru Libertăți Civile, justiție și afaceri interne din cadrul Parlamentului Europen) inclusiv înaintarea de plângeri penale în justiție privind gravele abuzuri săvârșite la ordin de către procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi și Daniel Morar, procuror șef al Direcției Naționale Anticorupție, prin hărțuirea și arestarea aleșilor locali și a oponenților politici ai actualului regim, solicitând astfel revenirea la democrație și legalitate.” - Comunicat de presă UNCJR.

Secretarul general al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene și președinte al Consiliului Județean Constanța, susține la rândul său că măsura de reținere a lui Constantin Nicolescu a fost decisă la ordin politic.

Nicușor Constantinescu a mai declarat că Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România va da în judecată conducerea DNA, dar și pe procurorul general al României, Laura Codruța Kovesi, pentru abuz, în cazul șefului administrației județene din Argeș.

Comenteaza aceasta stire

Klaus Iohannis nu intră în cursa pentru președinția Consiliului European: Vreau să rămân președintele României
De Mediafax 29 iunie 2019

Președintele Klaus Iohannis a primit cea mai înaltă distincție a Forumului Democrat al Germanilor din România pentru modul în care a condus FDGR ca președinte și pentru modul în care a condus Sibiul ca primar 13 ani.

Congresul extraordinar al PSD: Social-democrații își aleg noua conducere a partidului
De Neptun TV 29 iunie 2019

Chestionată dacă are un favorit, o persoană cu care ar lucra mai bine, în cazul în care va fi aleasă șa șefia PSD, Viorica Dăncilă a replicat că are încredere că vor fi aleși colegii și colegele care se bucură de credibilitate și care vor putea contribui la succesul alegerilor următoare.