marţi, 16 iulie 2019

Unul dintre inculpații din dosarul 'Portul', numit în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Constanța!

Unul dintre inculpații din dosarul 'Portul', numit în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean Constanța!

Consilierii județeni și-au desemnat astăzi reprezentantul în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență Constanța.

O hotărâre la început fără miză, s-a transformat imediat într-o dispută între liberali și ceilalți consilieri, după ce ALDE l-a propus pe Alin Pilcă. Inițial, consilierii PNL l-au nominalizat pe fostul director al DSP, Marius Enescu, însă au decis să își retragă propunerea.

Liberalii au mai spus că nu este normal ca o persoană implicată într-un dosar de corupție să participe la administrarea bugetului Spitalului Județean. Alin Pilcă a fost arestat și ulterior achitat în dosarul de corupție de la Vama Constanța.

Propunerea făcută de consilierii ALDE a fost susținută și de consilierii județeni PSD. 

Comenteaza aceasta stire