marţi, 25 iunie 2019

UTIL ȘOFERILOR. Acte necesare pentru preschimbarea permisului auto - cinci documente cu care trebuie să te prezinți la ghișeu!

UTIL ȘOFERILOR. Acte necesare pentru preschimbarea permisului auto - cinci documente cu care trebuie să te prezinți la ghișeu!

Cei care vor să-și schimbe permisul auto, fie că a expirat sau va expira foarte curând, au nevoie de o serie de documente, scrie adevarul.ro.

Foarte important este faptul că se poate solicita eliberarea unui permis de conducere înainte sau după expirare, după efectuarea vizitei medicale. Lista documentelor necesare:

a) cererea titularului se editează informatic la ghiseu și se înmânează titularului pentru a o semna și pentru a completa informațiile privind fișa medicală și dovada plății contravalorii permisului de conducere;

b) în cazul cetățenilor români, actul de identitate al titularului, în original și copie, din care rezultă că acesta are domiciliul sau reședința în România;

c) în cazul cetățenilor străini, carte de rezidență, permis de ședere, certificat de înregistrare însoțit de pașaport, pașaport diplomatic/serviciu;

d) dovada plății contravalorii permisului de conducere - contravaloarea se poate achita la sediu. Plata contravalorii permiselor de conducere se poate face online în sistem internet banking, dar și de la orice bancă unde persoana are deschis un cont bancar, prin virament către contul deschis de către Instituția Prefectului sau în numerar la casieriile unităților Trezoreriei.

Contravaloarea permiselor de conducere este de 68 lei.

e) permisul de conducere, în cazul deteriorării acestuia sau pentru schimbarea numelui. În cazul pierderii sau furtului permisului de conducere, titularul declară acest fapt prin completarea în mod corespunzător a cererii (prin bifarea căsuțelor corespunzătoare);

f) documentul emis de o unitate medicală autorizată, în original din care rezultă că titularul este apt din punct de vedere medical să conducă autovehicule din categoria pentru care solicită eliberarea permisului de conducere.

Ce se întâmplă în cazul celor condamnați

În cazul persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, ca urmare a condamnării pentru o infracțiune care a fost dezincriminată, în condițiile art. 4 din Codul penal, acestea vor prezenta pentru eliberarea unui nou permis de conducere, documentele de mai sus însoțite de hotărârea de dezincriminare, nefiind necesară susținerea vreunui examen.

Șoferii bolnavi ar putea rămâne fără carnet

Medicii i-ar putea lăsa fără permisul de conducere, în cazul în care ei consideră că ne-ar putea transforma în pericol pe șosele. Mai mulți demnitari au inițiat un proiect de lege în acest sens și așteaptă acum votul Camerei Deputaților. Există însă o listă de afecțiuni, cum ar fi cele cardiace sau cardiovasculare, probleme psihice sau de vedere, care ne pot lăsa fără permis. În proiectul de lege care a fost înaintat Camerei Deputaților este prevăzut clar traseul pe care trebuie să-l parcurgă un doctor în cazul în care întâlnește un șofer bolnav.

Mai întâi, medicul îl trimite pe conducătorul auto la un centru de expertiză autorizat. Dacă această unitate îi confirmă bănuiala primului doctor, atunci îl declară inapt pe șofer, înștiințează poliția care trebuie să-i suspende permisul de conducere. Există și varianta în care un șofer nu ține cont de trimiterea medicului și nu se prezintă la evaluare. În acest caz, dacă medicul care a emis trimiterea nu primește un răspuns în cel mult 30 de zile are obligația de a înștiința chiar el poliția, care, îi reține carnetul șoferului și îl trimite, evident la evaluare.

Comenteaza aceasta stire