sîmbătă, 24 august 2019

Val de violențe în unitățile de învățământ constănțene

În ritmul în care se petrec scandalurile în școlile românești, n-ar fi de mirare ca în curând să auzim zilnic despre astfel de fapte. Astăzi, la Constanța vorbim nu doar despre un nou episod de violență, ci chiar de trei. Doi elevi de la Grupul Școlar Industrial de Electrotehnică și Telecomunicații au depus plângere la poliție după ce unul dintre ei a fost șantajat în curtea școlii, iar cel de-al doilea, agresat în stația de autobuz din apropierea liceului. Un alt elev constănțean a ajuns astăzi, la spital, bătut de un coleg. Era ora prânzului când un elev de la Grupul Școlar Industrial de Electrotehnică și Telecomunicații suna disperat la 112, după ce un fost licean s-a năspustit peste el chiar în curtea școlii. Nu trec două ore de la acest incident, și un alt tânăr ajungea să depună plângere la poliție. De această dată, un elev de 19 ani de la același liceu de Telecomunicații, fusese agresat chiar în stația de autobuz din apropierea școlii, de doi indivizi, pe care susține că nu-i cunoaște. I-a văzut însă stând de vorbă cu un fost elev. Directorul liceului a refuzat să comenteze incidentul. Ba chiar, cu scandaluri aproape zilnice în școlile românești, el ne spune că a avut treburi mai importante de rezolvat, decât amenințările și bătăile dintre elevi. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Constanța promit o anchetă dar spun că până acum nu au fost sesizați decât despre cazul cu elevul agresat în stația de autobuz. Și ca și cum cele două cazuri nu ar fi fost suficiente pentru o singură zi, spre seară un alt elev, în vârstă de 13 ani, a ajuns la Spitalul de Urgență Constanța bătut de un coleg. Avea traumastime la nivelul capului și toracelui, însă medicii au decis că nu are nevoie de internare. Cele trei cazuri de astăzi, completează tabloul neregulilor din școala românească, cu un nou episod după cel de ieri. La Liceul Decebal, un paznic de liceu ne adresa cuvinte cu conotație sexuală, pentru care conducerea unității de învățământ nu și-a exprimat nici până la această oră o poziție oficială.

Comenteaza aceasta stire