luni, 23 aprilie 2018

Victorie? Nu, o înfrângere a imposturii

Victorie? Nu, o înfrângere a imposturii

Victoria PSD în alegerile parlamentare este doar prin proporții o surpriză. În realitate, ca partid singur, a câștigat de fiecare dată alegerile. Învinsă doar de coaliții, stânga românească tradițională - fără excese naționaliste de extremă stânga - a rămas populară (și) după '89.

Și nu din nostalgii comuniste, cum simplist consideră unii, ci din structura tradițională a societății. Cei mai mulți dintre patronii de după Revoluție s-au dovedit veroși, cu o imagine pliată pe profilul unor Gigi Becali, Dan Voiculescu, Dan Adamescu, Viorel Cataramă ș.a.m.d. Salarii mici și monopol de piață, care nu au încurajat formarea unei adevărate clase de mijloc decât foarte târziu, și aceea altcătuită nu din mici patroni (''buticari'', cum li se spunea inițial), ci din posesori de franșize, spații închiriate prin malluri și abia în ultimul rând de SALARIAȚI plătiți ceva mai bine, ''corporatiști'', cu bună pregătire profesională. Marea masă a rămas însă cea de salariați pauperi, cu rate la bănci și la magazine și cu speranța oricărei promisiuni a măririi salariului minim pe economie, relaxării fiscale și asigurării unui trai decent, inclusiv prin asistență socială și medicală.  

          Ceea ce dreapta românească n-a știut să promită niciodată. Aceeași dreaptă rămasă în conștința populară drept ''cea care a închis spitale'', a tăiat pensii și s-a opus - inclusiv foarte de curând - măririi salariilor. Inclusiv pentru medici și profesori, votanți în mod tradițional ai dreptei. Care nu au votat de astă dată PSD, dar au stat acasă, ajutând cel mai mare partid politic din România să se raporteze la o cifră mai mică de votanți (prezență la vot) și astfel să obțină un procent absolut, mai mare.

          Și a mai contat enorm ceva, pentru cei dezamăgiți, care au stat de data asta acasă: spulberarea iluziei pe care și-o puseseră, când l-au votat pe Klaus Johannis președinte. Și pentru când au ieșit în stradă după #Colectiv, pentru ca președintele să-și poate pune premierul LUI, Dacian Cioloș. Doi ani, respectiv un an, în care impostura celor doi și-a arătat dinții rânjiți.

          Primul, un înveliș găunos al unui personaj grandoman, frustrat, mărginit, incapabil să transmită două idei coerente, care să nu fie scrise pe o hârtie și să-i aparțină. Un ''politician'' impostor, fost gospodar de oraș cu relativ succes, lipsit de o viziune integratoare proprie, care molfăie de doi ani șabloane ca ''lupta împotriva corupției'', ''DNA'' și ''UE''. Un președinte care, atunci câd deschide gura, dă drumul la ''fluturi''.

          Al doilea, un prim ministru recomandat doar de calitatea de general de Informații a tatălui, și nu de expertiza căpătată chipurile la Bruxelles. Bolovănos în vorbire și lipsit de autoritate reală, șeful unui guvern rușinos, format din oaste de strânsură, care a schimbat într-un an o jumătate de garnitură. Care a pierdut o moțiune simplă, pe Justiție, dar n-a avut tăria să demită (și) acel ministru, în formă de prună.

          A treia, în sfârșit, Alina Gorghiu - un lider artificial de partid, impus de președintele Johannis, în locul unei competiții cinstite pentru șefia PNL. Un personaj cu apariție și limbaj de starletă porno, iritantă și deloc carismatică. O conducere bicefală inițial, alături de un alt personaj monstruos, Vasile Blaga, dar care măcar putea să mobilizeze electoratul vechiului PD, partid cu o disciplină de stânga, cum a și fost inițial, până la alăturarea codiței ''-L''.

          Este tabloul în urma căruia jumătate din românii care au fost la vot au pus ștampila cu sete pe PSD, chiar dacă Liviu Dragnea nu trece drept vreun lider simpatic. Iar șase din zece români au stat acasă, cei mai mulți, dintre cei care obișnuiau să vină totuși la vot, votanți tradițional ai dreptei. Este victoria PSD, dar și faptul că, pe o realitate socio-istorică ce nu-i e favorabilă nici după '89, dreapta românescă se mai bate și singură.

Comenteaza aceasta stire

Coautor la înalta trădare

Înseamnă că la vârful ei a existat un al treilea personaj care poate fi acuzat de înaltă trădare. Ghici cine era ministrul Apărării când s-a declanșat operațiunea? Gabriel Oprea.

Talibanii foamei

Mișcarea Occupy, demonstrațiile pentru egalitatea de sexe, demonstrațiile pentru nediferențierea sexelor sau alte idealuri utopice, născute în laboratoarele unor "gânditori cu bască", finanțați de puzderia de ONG-uri de dreapta, ce papă banii exponenților serioși ai marelui capital sau ai corporațiilor, al căror scop este acela de a nu pierde pozițiile de lideri ai profiturilor.

Dovada simbiozei SRI-DNA

Săptămâna Patimilor nu s-a încheiat. Vor urma și altele. Statul paralel va fi călcat cu trenul. Ceea ce veți afla și veți vedea sunt probe furnizate de maiorul SRI Daniel Florea. Care astăzi trage ponoasele pentru că, în urmă cu mai mulți ani, înțelegând că se încalcă legea, a încercat să împiedice mizeria.

Taberele de vară SRI și traseul secretelor de stat

Acum, lucrurile s-au schimbat. Conținutul protocolului încheiat între Serviciul Român de Informații și Parchetul General, în ambele sale versiuni – fiindcă există unele diferențe între documentele aflate în arhiva celor două instituții – se referă la modul în care urmează să lucreze, să colaboreze sau, cum spune doamna Kovesi, să conlucreze sau, cum spun eu, să fuzioneze procurorii cu ofițerii SRI.

Cursul de semantică al doamnei Kovesi

La nicio săptămână după ce l-a amenițat cu un proces pe Sebastian Ghiță, răspunzându-i astfel „inculpatului”, din nou doamna Laura Codruța Kovesi iese la rampă. De această dată, pentru a ține un curs de semantică. Făcând diferența specifică dintre colaborare și cooperare. Cu trimitere expresă la faimoasele protocoale. Despre care până de curând a spus că nici măcar nu existau. Tot o chestiune de semantică.

Cercul vicios al protocoalelor

S-a ajuns într-o situație imposibilă. Tipică pentru un stat cu o democrație eșuată. Rapoartele de activitate ale Serviciului Român de Informații din 2015, 2016 și 2017, dacă Parlamentul își face datoria, trebuie analizate și este obligatoriu să primească un vot. Fie de aprobare, fie de respingere. În caz contrar, legile acestui stat vor fi ignorate și în 2018, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori. Parlamentul este însă legat de mâini și de picioare. Așa cum am demonstrat ieri, succint, pe pagina mea de Facebook. Veți vedea că blocajul e total.

Cercul vicios al protocoalelor

Fie de aprobare, fie de respingere. În caz contrar, legile acestui stat vor fi ignorate și în 2018, așa cum s-a întâmplat în anii anteriori. Parlamentul este însă legat de mâini și de picioare. Așa cum am demonstrat ieri, succint, pe pagina mea de Facebook. Veți vedea că blocajul e total.

Terorismul Facebook

Eu nu pot decât să mă amuz atunci când văd că din ce în ce mai mulți oameni de pe întreaga planetă se îngrijorează, se opăresc și se revoltă când descoperă că au fost manipulați. După ce, în prealabil, au fost cu atenție analizați și cercetați. Iar această revoltă este generată de uriașul scandal cunoscut sub numele de Cambridge Analytica. Ce l-a generat? Și de unde până unde această traumă, despre care se vorbește că au suferit-o sute de milioane de oameni, poate stârni amuzamentul?