miercuri, 18 ianuarie 2017

Victorie? Nu, o înfrângere a imposturii

loading...
Victorie? Nu, o înfrângere a imposturii

Victoria PSD în alegerile parlamentare este doar prin proporții o surpriză. În realitate, ca partid singur, a câștigat de fiecare dată alegerile. Învinsă doar de coaliții, stânga românească tradițională - fără excese naționaliste de extremă stânga - a rămas populară (și) după '89.

Și nu din nostalgii comuniste, cum simplist consideră unii, ci din structura tradițională a societății. Cei mai mulți dintre patronii de după Revoluție s-au dovedit veroși, cu o imagine pliată pe profilul unor Gigi Becali, Dan Voiculescu, Dan Adamescu, Viorel Cataramă ș.a.m.d. Salarii mici și monopol de piață, care nu au încurajat formarea unei adevărate clase de mijloc decât foarte târziu, și aceea altcătuită nu din mici patroni (''buticari'', cum li se spunea inițial), ci din posesori de franșize, spații închiriate prin malluri și abia în ultimul rând de SALARIAȚI plătiți ceva mai bine, ''corporatiști'', cu bună pregătire profesională. Marea masă a rămas însă cea de salariați pauperi, cu rate la bănci și la magazine și cu speranța oricărei promisiuni a măririi salariului minim pe economie, relaxării fiscale și asigurării unui trai decent, inclusiv prin asistență socială și medicală.  

          Ceea ce dreapta românească n-a știut să promită niciodată. Aceeași dreaptă rămasă în conștința populară drept ''cea care a închis spitale'', a tăiat pensii și s-a opus - inclusiv foarte de curând - măririi salariilor. Inclusiv pentru medici și profesori, votanți în mod tradițional ai dreptei. Care nu au votat de astă dată PSD, dar au stat acasă, ajutând cel mai mare partid politic din România să se raporteze la o cifră mai mică de votanți (prezență la vot) și astfel să obțină un procent absolut, mai mare.

          Și a mai contat enorm ceva, pentru cei dezamăgiți, care au stat de data asta acasă: spulberarea iluziei pe care și-o puseseră, când l-au votat pe Klaus Johannis președinte. Și pentru când au ieșit în stradă după #Colectiv, pentru ca președintele să-și poate pune premierul LUI, Dacian Cioloș. Doi ani, respectiv un an, în care impostura celor doi și-a arătat dinții rânjiți.

          Primul, un înveliș găunos al unui personaj grandoman, frustrat, mărginit, incapabil să transmită două idei coerente, care să nu fie scrise pe o hârtie și să-i aparțină. Un ''politician'' impostor, fost gospodar de oraș cu relativ succes, lipsit de o viziune integratoare proprie, care molfăie de doi ani șabloane ca ''lupta împotriva corupției'', ''DNA'' și ''UE''. Un președinte care, atunci câd deschide gura, dă drumul la ''fluturi''.

          Al doilea, un prim ministru recomandat doar de calitatea de general de Informații a tatălui, și nu de expertiza căpătată chipurile la Bruxelles. Bolovănos în vorbire și lipsit de autoritate reală, șeful unui guvern rușinos, format din oaste de strânsură, care a schimbat într-un an o jumătate de garnitură. Care a pierdut o moțiune simplă, pe Justiție, dar n-a avut tăria să demită (și) acel ministru, în formă de prună.

          A treia, în sfârșit, Alina Gorghiu - un lider artificial de partid, impus de președintele Johannis, în locul unei competiții cinstite pentru șefia PNL. Un personaj cu apariție și limbaj de starletă porno, iritantă și deloc carismatică. O conducere bicefală inițial, alături de un alt personaj monstruos, Vasile Blaga, dar care măcar putea să mobilizeze electoratul vechiului PD, partid cu o disciplină de stânga, cum a și fost inițial, până la alăturarea codiței ''-L''.

          Este tabloul în urma căruia jumătate din românii care au fost la vot au pus ștampila cu sete pe PSD, chiar dacă Liviu Dragnea nu trece drept vreun lider simpatic. Iar șase din zece români au stat acasă, cei mai mulți, dintre cei care obișnuiau să vină totuși la vot, votanți tradițional ai dreptei. Este victoria PSD, dar și faptul că, pe o realitate socio-istorică ce nu-i e favorabilă nici după '89, dreapta românescă se mai bate și singură.

loading...

Comenteaza aceasta stire

Aberația continuă
De Sorin-Lucian Ionescu 17 ianuarie 2017

Scene desprinse parcă din filme cu proști: un șofer rupt de beat e oprit pe un bulevard al Capitalei, dus la Institutul de Medicină Legală, declarat acolo aproape de comă alcoolică (1,30%, gen) și... lăsat să plece liber, pe picioarele lui, nu înainte de a da interviuri haioase!?

Ce ne sperie astăzi
De Sorin-Lucian Ionescu 9 ianuarie 2017

"Am trăit cu cheia de gât. Asta a însemnat că la 6 ani mergeam și mă întorceam singură de la școală, aveam casa și pe frati-miu pe mână. NU am făcut meditații și aveam pact cu mama s-o întreb numai punctual, la matematică, despre problemele pe care nu le înțelegeam. În rest, temele cu părinții erau asociate cu rușinea și incompetența."

De la filme, la teroarea realității
De Sorin-Lucian Ionescu 29 decembrie 2016

În ''Munich'' (2005), filmul produs și regizat de Steven Spielberg despre represaliile guvernului israelian împotriva Organizației pentru Eliberarea Palestinei după masacrul de la Munchen, de la Jocurile Olimpice de vară din 1972, scenariștii Tony Kushner și Eric Roth introduc ideea unei umbre de îndoială și remușcare în acțiunile agenților Mossad.