duminică, 23 septembrie 2018

Viitorul l-a transferat pe Voduț. Atacantul de 23 de ani a fost prezent la reunirea campioanei

Viitorul l-a pierdut pe Ţucudean, plecat la CFR Cluj, dar l-a adus pe Voduţ, de la Voluntari. Atacantul de 23 de ani a făcut astăzi primul antrenament alături de noii săi colegi. Campionii României s-au reunit la Ovidiu după vacanţa de iarnă şi sunt cu gândul numai la play-off-ul Ligii Întîi.

Fotbaliștii Viitorului au avut parte de o ceață deasă la primul antrenament după sărbători. Printre cei 31 de jucători prezenți la reunire s-a aflat și atacantul Mihai Voduț, de la FC Voluntari, adus de Gheorghe Hagi pentru a-l înlocui pe George Țucudean, prezentat oficial la CFR Cluj.

Trei goluri și două pase decisive a reușit Voduț în 9 meciuri jucate sezonul acesta la Voluntari. Atacantul de 23 de ani nu este un necunoscut pentru noii săi colegi de la Viitorul.

Viitorul se poate baza în continuare pe Cristi Ganea, dorit de Athletic Bilbao și alte echipe din Spania, chiar dacă internaționalul român și-a făcut vacanța în Țara Bascilor.

Patronul și managerul Viitorului, Gheorghe Hagi, nu a fost prezent la reunire. Aducerea lui Ianis la echipă este una dintre prioritățile sale.

Echipa se va pregăti la Ovidiu până vineri, când va pleca într-un cantonament de două săptămâni în Turcia.

Viitorul va susține 7 meciuri amicale în Antalya, de unde va reveni pe 26 ianuarie. În weekend-ul următor, campioana va întâlni Astra Giurgiu, pe teren propriu, primul meci din ultimele 4 ale sezonului regular, decisive pentru calificarea în play-off-ul Ligii Întîi. 

Comenteaza aceasta stire

Noul clasament WTA a fost publicat. Simona Halep, pentru a 46-a săptămână pe primul loc. La ce distanță se află față de rivalele sale
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur de la US Open, dar continuă să aibă un avans consistent în fața principalei sale urmăritoare.

Simona Halep nu este singura jucătoare de top care părăsește US Open. După înfrângerea suferită de Angelique Kerber, avantajul româncei în fruntea ierarhiei WTA crește
De Neptun TV 2 septembrie 2018

Dar Cibulkova a fost mai puternică, a eliminat lierul mondial în turul al treilea, iar victoria slovacei e sinonimă cu finalul emoțiilor pentru constănțeancă.

Derby 'în familie' în turul 3 la US Open. Surorile Williams se vor înfrunta din nou, pentru a 30-a oară în 20 de ani
De Mediafax 30 august 2018

Surorile Williams vor juca meciul direct cu numărul 30, vineri, în turul trei la US Open 2018.

Horia Tecău a revenit în forță după accidentare! Constănțeanul, campion la Winston Salem!
De Neptun TV 25 august 2018

Veste bună dinspre Horia Tecău (33 de ani, 15 ATP, la dublu). Constănțeanul a câștigat, alături de olandezul Jean-Julien Rojer (37 de ani, 9 ATP, la dublu) primul trofeu de la revenirea în circuit, la Winston Salem, în Statele Unite ale Americii, competiție la care triumfase și în 2017.