sîmbătă, 24 august 2019

Violențele din Siria, aruncate în ograda Consiliului de securitate al ONU

Violențele din Siria, aruncate în ograda Consiliului de securitate al ONU

Consiliul de securitate al ONU este responsabil moral pentru ceea ce se întâmplă în Siria. Declarația surprinzătoare a fost făcută, astăzi, de ambasadorul Franței la Organizația Națiunilor Unite. Gerard Araud a afirmat că tăcerea Consiliului este scandaloasă, în condițiile în care Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului a subliniat că că reprimarea violentă a protestelor anti-guvernamentale din Siria s-a soldat cu peste 5 mii de morți. Reprezentantul ONU a adăugat că aceste acte de violență sunt crime împotriva umanității și se impune sezizarea instanțelor de judecată internaționale. Informațiile referitoare la victime provin din surse credibile, de la sute de martori care au reușit să fugă din țară. Pe lângă civili, în violențele din Siria  au fost uciși și soldați care au refuzat să devină părtași la genocidul regimului Bashar al Assad. Un dublu vot de veto ruso-chinez, pe 4 octombrie, a condus la eșecul unui proiect de rezoluție în privința regimului de la Damasc. De atunci, Rusia, un aliat al Siriei, nu a oferit niciun semn de schimbare a poziției.  

Ar putea sa va intereseze:

Comenteaza aceasta stire