sîmbătă, 18 august 2018

Vremea de 1 Iunie: Temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Unde vor fi ploi cu descărcări electrice

De Mediafax 9:41, 31 mai 2018 212 vizite Meteo
Vremea de 1 Iunie: Temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Unde vor fi ploi cu descărcări electrice

De 1 iunie, Ziua Copilului, temperaturile vor fi ridicate, maximele atingând 34 de grade în sudul Olteniei și Munteniei. La mare se așteaptă o maximă de 25 de grade, însă la munte se anunță ploi cu descărcări electrice și posibilă grindină, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

„Ziua de vineri va veni cu o vreme călduroasă în majoritatea zonelor. Asta înseamnă că la orele amiezii se vor înregistra temperaturi maxime, cam între 27-34 de grade. Aceste 34 de grade urmând a se înregistra în Sudul Olteniei și Munteniei. În sud-estul țării, vor fi 23-25 de grade, însă se vor semnala intensificări ale vântului, ceea ce înseamnă că, în aer, temperatura simțită de corpul uman va mai scăzută decât 23-25 de grade”, a declarat Gabriela Băncilă, meteorolog de serviciu în cadrul ANM.

Pe litoral, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 25 de grade, iar apa mării va fi în jur de de 19-20 de grade. La munte vremea va fi instabilă și se anunță ploi cu descărcări electrice, chiar și grindină.

„Valori mai scăzute de 27 de grade vor fi în zona litoralului unde vor fi în jur de 23-25 de grade. Apa mării va ajunge la o temperatură de 19-20 de grade. (...) În orele amiezii, își vor face apariția și dezvoltarea norilor ce vor determina pe arii restrânse, în special în zona montană și submontană, adverse torențiale și descărcări electrice. Acestea vor putea determina apariția grindinei”, a declarat meteorologul.

În Capitală temperaturile vor fi ridicate.

„La București va fi o vreme frumoasă, călduroasă, potrivită petrecerilor în aer liber, cu 33-34 de grade, o temperatură mai curând potrivită pentru a se înregistra la mijlocul verii și nu în prima zi de vară”, a adăugat reprezentantul ANM.

 

 

Comenteaza aceasta stire

ALERTĂ METEO de ultimă oră! Ploi, furtuni, vijelii și grindină - cum va fi vremea în Dobrogea!
De Neptun TV 17 august 2018

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, azi, o avertizare de ploi torențiale, valabilă până duminică seara, la ora 22, fenomenele periculoase urmând să aibă loc în aproape toată țara.

ALERTĂ METEO! Ploi, furtuni și vijelii, până vineri! Cum va fi vremea în Dobrogea
De Neptun TV 14 august 2018

Administrația Națională de Meterologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică, ce intră în vigoare astăzi, de la ora 18 și expiră pe 17 august, la ora 22:00.

PROGNOZĂ METEO. Cum va fi vremea în cea de-a doua jumătate a lunii august!
De Neptun TV 14 august 2018

Meteorologii ANM au dat publicității prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni.

PROGNOZA METEO. Cum se anunță vremea la începutul săptămânii!
De Neptun TV 12 august 2018

Vremea va fi în general frumoasă, dar călduroasă la amiază în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor situa între 25 și 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.

ALERTĂ METEO. Săptămâna începe cu ploi - de când se îndreaptă vremea!
De Neptun TV 5 august 2018

În lunile iunie și iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.

PROGNOZĂ METEO. Vremea va fi caldă în weekend - maxime de până la 35 de grade Celsius!
De Neptun TV 3 august 2018

Meteorologii anunță că în acest sfârșit de săptămână, vremea va fi frumoasă, cu temperaturi maxime de până la 30-32 de grade Celsius, iar izolat vor fi înregistrate chiar 35 de grade. În Capitală și pe litoral, vremea va fi călduroasă, iar la munte, izolat, va ploua.

O nouă ALERTĂ METEO de PLOI și VIJELII până miercuri dimineață! Vezi zonele afectate de codul galben
De Neptun TV 30 iulie 2018

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi puternice care vizează 21 județe, valabil până miercuri la ora 9.00. Cantitatea de precipitații va depăși 50 de litri pe metru pătrat.

Un nou COD GALBEN de PLOI în 14 județe, până luni seara. Cea mai ploioasă VARĂ din ultimii opt ani.HARTA
De Neptun TV 29 iulie 2018

Avertizarea este valabilă în intervalul 29 iulie, ora 14:00 – 30 iulie, ora 21:00, iar meteorologii anunță instabilitate atmosferică accentuată și cantități importante de apă pentru cele 14 județe vizate.

ALERTĂ METEO. Un nou ciclon lovește România - zona Dobrogei, cea mai afectată de fenomenele de instabilitate!
De Neptun TV 28 iulie 2018

În zona Dobrogei sunt așteptate cantități importante de apă în intervale scurte.

O nouă ALERTĂ METEO de vreme severă! Cod galben de ploi, descărcări electrice și vijelii în 31 de județe
De Neptun TV 26 iulie 2018

31 de județe intră începând de joi seară sub avertizare cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vijelii, până sâmbătă, la ora 21.00, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

AVERTIZARE METEO. Codul galben de ploi abundente, prelungit până SÂMBĂTĂ
De Neptun TV 25 iulie 2018

Potrivit meteorologilor, de joi, ora 23:00, până sâmbătă, ora 21:00, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, local în Dobrogea și Muntenia, precum și în zonele de munte, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

ALERTĂ METEO de ultimă oră! CONSTANȚA, sub COD PORTOCALIU de ploi abundente! Alte 36 de județe, sub cod galben - HARTA ZONELOR VIZATE!
De Neptun TV 24 iulie 2018

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat marți avertizările meteo emise anterior, județele Constanța și Tulcea intrând sub cod portocaliu de ploi abundente, până miercuri seara.

PROGNOZĂ METEO 23 IULIE - 5 AUGUST! Cum va fi vremea în următoarele săptămâni - când se opresc ploile
De Neptun TV 24 iulie 2018

Vremea se va menține răcoroasă în următoarele zile, iar de duminică temperaturile vor fi în ușoară creștere ajungând la maxime normale pentru această perioadă, între 27 și 31 de grade Celsius, arată prognoza meteo pentru intervalul 23 iulie-5 august.

ALERTĂ METEO. Constanța și alte județe, sub COD GALBEN de ploi și furtuni! HARTA ZONELOR AFECTATE
De Neptun TV 22 iulie 2018

Cantitățile de apă acumulate vor fi de peste 25...30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.

PROZNOZĂ METEO DE WEEKEND. Sfârșit de săptămână cu vreme instabilă și ploi cu descărcări electrice!
De Neptun TV 20 iulie 2018

Perioada nu se încadrează “într-un normal climatologic” pentru luna iulie, deoarece, până în acest moment, nu s-au înregistrat temperaturi caniculare.