duminică, 21 iulie 2019

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3

Simona Halep s-a calificat în turul trei la Wimbledon, după ce a trecut de Mihaela Buzărnescu în trei seturi, 6-3, 4-6, 6-2, după o oră și 52 de minute de joc. 

 

În continuare la turneul de Grand Slam, sportiva din Constanța va avea un adversar greu, va întâlni un alt fost lider al clasamentului feminin, pe jucătoarea din Belarus Victoria Azarenka (29 de ani, nr. 40 WTA).

Simona Halep a început perfect meciul contra conaționalei sale, Mihaela Buzărnescu. A câștigat pe serviciul lui Miki, dar a câștigat și propriul serviciu. Sportiva din București a reușit să spargă gheața și a continuat, egalând la game-uri, 2-2. Simona a recuperat, dar Mihaela nu s-a lăsat și a egalat din nou, 3-3. Fostul lider mondial a câștigat primul set cu 6-3, după 30 de minute de joc.

 

În setul al doilea Mihaela Buzărnescu s-a impus. A fost 6-4 pentru jucătoarea din București, după 47 de minute de joc, iar meciul a fost trimis în decisiv.

Simona Halep a câștigat al treilea set în 35 de minute, cu 6-2, și s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon, în timp ce Buzărnescu pleacă de la Wimbledon cu 45 de puncte WTA și cu un cec în valoare de 72 de mii de lire sterline.

Comenteaza aceasta stire

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon
De Neptun TV 9 iulie 2019

Halep a egalat situația în meciurile directe cu Zhang, 2-2, după ce asiatica a învins în 2016 în primul tur la Australian Open, cu 6-4, 6-3, și în același an la Beijing, cu 6-0, 6-3, în optimi. Singura victorie anterioară a Simonei s-a înregistrat în 2012, în primul tur la Indian Wells, cu 6-1, 6-1.

Wimbledon 2019 | Simona Halep o va întâlni pe Victoria Azarenka în turul 3
De Neptun TV 3 iulie 2019

În setul al doilea Mihaela Buzărnescu s-a impus. A fost 6-4 pentru jucătoarea din București, după 47 de minute de joc, iar meciul a fost trimis în decisiv.

România luptă la Constanța pentru calificarea la Europenele de baschet 3×3!
De Neptun TV 28 iunie 2019

Turneul are loc pe 29 și 30 iunie în Piațeta Perla din Mamaia iar accesul publicului este gratuit.