duminică, 18 august 2019

Zi neagră pentru Bursele din întreaga lume

Pe Wall-Street, a fost, astăzi, cea mai neagră zi. Din cauza scepticismului legat de revenirea economică a Statelor Unite, bursa americană a căzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani, după ce bursele europene avuseseră și ele la închidere o scădere de peste 3 procente. Ca urmare a acestei situații, liderii mondiali au anunțat că se vor reuni de urgență. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, avertizase anterior în legatură cu extinderea crizei datoriilor suverane. Din cauza scepticismului legat de revenirea economică a Statelor Unite, pe Wall Street bursa americană a căzut la cel mai scăzut nivel din ultimii 3 ani. Indicele Dow Jones a înregistrat o depreciere de 4,3 la sută, valoare înregistrată după ce bursele europene avuseseră și ele la închidere o scădere de peste 3 procente. Din octombrie 2008 indicele Dow Jones nu a mai avut o asemenea coborâre înregistrată pe parcursul unei singure zile. Tot la New York, indicele S&P 500 a căzut cu 4,8%, iar Nasdaq era cu 5 procente mai jos. Între timp, indicele Dax de la Frankfurt și FTSE 100 de la Londra au avut, la rândul lor, cea mai slabă cotație din acest an, situație care reflectă temerile investitorilor legate de o contaminare a Italiei și Spaniei în criza datoriilor.  “Indicele FTSE 100 aici la Bursa din Londra a scăzut cu 3,5%. Când am venit prima dată la ora 5 în această dimineață mă așteptam la o depreciere de aproximativ 1,5, 2%, însă situația s-a agravat într-un timp foarte scurt și s-a ajuns la 3,5 procente”, a declarat Louise COOPER, analist financiar.Nici la Bursa de Valori București situația nu a fost mai calmă la deschidere. Valoarea tranzacțiilor, după prima jumătate de oră, se apropie de 16 milioane de lei, adică lichiditatea dintr-o întreagă zi bursieră, ce-i drept nu foarte bogată. De pildă acțiunile Fondului Proprietatea au căzut cu 4,23%. Ca urmare a acestei situații la nivel global, liderii mondiali au anunțat că se vor reuni de urgență pentru a adopta un set ferm de măsuri anti-criză. Nicolas Sarkozy va purta o discuție cu premierul spaniol Jose Luis Zapatero și apoi cu Angela Merkel. Președintele francez a abordat subiectul încă de joi cu președintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, însă acest lucru nu a fost de natură să calmeze piețele financiare.
”Voința politică pentru apărarea monedei euro nu ar trebui să fie subestimată. De la debutul crizei, liderii zonei euro au dovedit că sunt capabili să ia deciziile cele mai bune”, a precizat Olli Rehn -  Comisarul  European pentru Economie și Politică Monetară. Dar toată această situație neagră de pe burse are și un câștigător. Metalul galben. Investitorii au preferat să se îndrepte catre siguranța aurului, al cărui preț a atins un nou record, de 1.677 de dolari uncia. Analiștii susțin că panica de pe Wall Street care s-a reflectat la nivelul burselor internaționale a făcut ca acestea să înregistreze pierderi în ultima săptămână de 2.500 de miliarde de  dolari, sumă echivalentă cu PIB-ul Franței.

Comenteaza aceasta stire