duminică, 22 iulie 2018

ZIUA MARINEI 2017. Expoziții de tehnică și armament, concerte de muzică militară și ateliere de scufundări! PROGRAMUL COMPLET

ZIUA MARINEI 2017.  Expoziții de tehnică și armament, concerte de muzică militară și ateliere de scufundări! PROGRAMUL COMPLET

Ateliere de scufundări, jocuri, concursuri marinărești,o paradă a ambarcațiunilor și o expoziție de tehnică militară și armament vor avea loc de Ziua Marinei. În premieră, la Medgidia, navele militare fluviale își vor deschide porțile pentru vizitatori.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, la Constanța și în stațiunea Mamaia se vor desfășura, în 9 și 10 august, un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale (Mamaia) și ateliere de scufundări organizate de scafandrii militari în Portul Tomis.

Joi, între orele 18.00-20.00, va avea loc Ziua Învățământului de Marină, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, în cadrul căreia va fi prezentată oferta educațională de marină.

Sâmbătă, 12 august, între orele 08.30-18.30, vor avea loc Ziua Porților Deschise în Portul Militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor maritime și fluviale. Tot sâmbătă, între orele 17.00-19.00, se va desfășura un concert al Muzicii Militare a Forțelor Navale.

Luni, 14 august, între orele 08.00-10.00 va avea loc ceremonia militară și religioasă în memoria eroilor marinari, organizată la Monumentul Crucea Marinarului, pe faleza din Constanța, iar marți, între orele 9.55-13.00 se va desfășura un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, pe mare, în fața Comandamentului Flotei. Tot marți, între orele 13.00-15.00, vor avea loc jocuri și concursuri marinărești organizate în Portul Tomis.

În Mangalia, sâmbătă, 12 august, între orele 10.00-18.00, va fi Ziua Porților Deschise, în Portul Militar Mangalia, cu expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare, jocuri și concursuri marinărești, iar marți, 15 august, între orele 09.00-12.00, un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, Portul Turistic, o paradă a ambarcațiunilor cu vele, jocuri și concursuri marinărești.

La Brăila, sâmbătă, va avea loc Ziua Porților Deschise, pe faleză, în zona centrală, cu expoziție de tehnică militară și armament, vizitarea navelor militare, apoi o expoziție de navomodele, precum și prezentare de ofertă educațională, dar și concert susținut de fanfara garnizoanei, iar marți un exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17 și jocuri și concursuri marinărești.

La Galați, duminică, 13 august, între orele 9.00-13.00, se va organiza Ziua Porților Deschise, pe faleza centrală, cu expoziție de tehnică și armament și vizitarea navelor militare fluviale, iar marți, 15 august, între orele 18.00-19.30 un exercițiu demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17 și paradă navală.

În premieră, la Medgidia, navele militare fluviale își vor deschide porțile pentru vizitatori marți, 8 august, în intervalul orar 18.00-21.30, iar pe cheu vor fi organizate jocuri marinărești și o expoziție de tehnică militară. Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert de piese din repertoriul militar și civil.

Și la Tulcea se va organiza, sâmbătă, 12 august, între orele 09.00-14.00, Ziua Porților Deschise, în portul militar, expoziție de tehnică și armament, vizitarea navelor militare fluviale. Marți, 15 august, între orele 09.00-13.00, va avea loc Exercițiul demonstrativ întrunit Forțele Navale Române 17, dar se vor organiza și jocuri și concursuri marinărești, parade navale.

În Capitală, marți, 15 august, între orele 09.00-12.00, în Parcul Herăstrău, zona Debarcader, va avea loc un ceremonial militar și religios, dar se vor organiza și jocuri și concursuri marinărești.

Comenteaza aceasta stire

ACCIDENT ÎNFIORĂTOR! Doi tineri de 18 și 14 ani au murit - șoferul de 19 ani era live pe Facebook! 'Decolăm' - VIDEO CU IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 20 iulie 2018

La finalul filmării se aud strigătele de groază ale tinerilor înainte de impactul mortal.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Accident cumplit din cauza unui șofer neatent - un adolescent ÎN COMĂ, persoană proiectată prin parbriz! IMAGINI CU PUTERNIC IMPACT EMOȚIONAL
De Neptun TV 19 iulie 2018

La fața locului s-a deplasat și elicopterul SMURD, care l-a preluat pe tânăr, care este în comă, pentru a-l transporta la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Constanța.

ACCIDENT CUMPLIT la stația de taxare de la Giurgeni! Copil omorât sub privirile tatălui de un șofer de 84 de ani!
De Neptun TV 16 iulie 2018

Un accident rutier grav s-a produs azi, în apropierea stației de taxare de la Giurgeni-Vadu Oii. Un tânăr, lovit de o mașină, și-a pierdut viața.

ACCIDENT CUMPLIT în Constanța! Pieton ÎN COMĂ după ce a fost lovit de o mașină implicată într-un accident!
De Neptun TV 11 iulie 2018

Un accident grav a avut loc în această seară, pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiu, în zona Poliției.

UPDATE. Un MIG s-a prăbușit la un show aviatic la baza aeriană Borcea - pilotul de 36 de ani nu a supraviețuit! GALERIE FOTO/VIDEO
De Neptun TV 7 iulie 2018

Un aparat MIG s-a prăbușit, în urmă cu puțin timp, la baza Borcea din județul Călărași, confirmă MApN, iar IGSU a trimis mai multe echipe în zonă.

Peste 40 de morți, după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie
De Neptun TV 1 iulie 2018

Peste 50 de persoane se aflau în autobuz. A fost inițiată o anchetă pentru a stabili circumstanțele producerii accidentului.

CONSTANȚA. Patru răniți, printre care trei copii, după ce o mașină s-a făcut praf. GALERIE FOTO
De Neptun TV 1 iulie 2018

otrivit Poliției Constanța, mașina implicată în accident era condusă de o femeie în vârstă de 44 de ani. Pe DN 22, dinspre Constanța către localitatea Mihai Viteazu.

Urmărire cu focuri de armă la Constanța: un adolescent, prins la volan
De Neptun TV 1 iulie 2018

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au prins un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism în municipiul Constanța fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

CONSTANȚA- Un autocar cu 60 de persoane s-a răsturnat - majoritatea erau copii
De Neptun TV 29 iunie 2018

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean din Constanța, dr. Claudia Tatarici, autocarul răsturnat a fost găsit de un echipaj SAJ care merea spre un caz.

ACCIDENT RUTIER GRAV. Două persoane au murit și 5 au fost rănite după ce un microbuz plin s-a ciocnit cu un TIR. GALERIE FOTO
De Neptun TV 28 iunie 2018

Accidentul s-a produs între localitățile Șuțești și Grădiștea, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de carosabil umed, județul Brăila fiind sub Cod Galben de ploaie.

Zece răniți într-un accident produs în Ungaria în care au fost implicate două vehicule din România
De Neptun TV 25 iunie 2018

Accidentul rutier a avut loc duminică pe Drumul național 42 din Ungaria, între localitățile Berettyóújfalu și Mezőpeterd, în apropierea frontierei cu România.

Un român în vârstă de 15 ani, reținut pentru terorism
De Neptun TV 22 iunie 2018

Adolescentul și-a manifestat intenția de a participa la luptă alături de organizațiile teroriste, exprimându-și ideea de a călători în zonele de conflict.

60.000 de sticle cu băuturi răcoritoare contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea
De Neptun TV 22 iunie 2018

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali au controlat joi un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din județul Ilfov.