marţi, 25 septembrie 2018

ZIUA MARINEI 2018. Spectacol grandios, la Constanța - Klaus Iohannis participă la Ziua Marinei - programul manifestărilor!

ZIUA MARINEI 2018. Spectacol grandios, la Constanța - Klaus Iohannis participă la Ziua Marinei - programul manifestărilor!

Zeci de mii de oameni sunt așteptați pentru a asista la exercițiile organizate de Forțele Navale Române de Ziua Marinei. În Constanța, turiștii și localnicii deopotrivă vor putea vedea jocuri și concursuri tradiționale marinărești, organizate în Portul Tomis.

La eveniment va participa și Klaus Iohannis. Președintele a anunțat că va fi prezent la manifestările desfășurate pe faleza Cazinoului din Constanța. Klaus Iohannis a participat și la festitivățile organizate de Ziua Marinei în 2017.

Programul zilei de 15 august, la Constanța

Activitățile organizate de Statul Major al Forțelor Navale se vor derula, pe faleza din fața Comandamentului Flotei, pe parcursul întregii zile, începând cu ora 09.55.

După un scurt ceremonial militar de întâmpinare a persoanei oficiale, la ora 10.00, în acordurile Imnului Național, se va ridica Drapelul Național la catargul de pe esplanada Comandamentului Flotei, iar la bordul navelor militare vor fi ridicate Pavilionul, Geacul și Marele Pavoaz. Concomitent, vor fi trase 21 de salve de tun, tradiție care este păstrată încă din secolul al XIV-lea, de când au început să fie utilizate tunurile la bordul navelor militare.

Mesajul de bun-venit va fi adresat de către viceamiralul Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale, urmând ca Drapelul de Luptă al structurii centrale de conducere a Marinei Militare Române să fie decorat cu Ordinul „Virtutea Maritimă” cu însemn de pace, în grad de „Ofițer”.

După alocuțiunile persoanelor oficiale, va avea loc un scurt serviciu religios, iar, pe mare, va fi depusă o ancoră de flori, în memoria eroilor marinari. Zeul Neptun va veni din larg și va da startul spectacolului naval. În deschidere, drapelele României, NATO și cel al Uniunii Europene vor fi purtate de ambarcațiuni rapide, dar și de un elicopter Puma Naval.

Nava-Școală „Mircea”, și cadeții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” vor saluta publicul de pe faleză împreună cu velierul italian „Palinuro” și cu cadeții acestuia, veniți special pentru acest eveniment, iar „Vânjosul”, „Voinicul” și „Vârtosul”, cele mai noi remorchere multifuncționale ale marinarilor, vor încânta publicul, prin manevre navale.

Spectacolul va continua cu inserția aeriană a scafandrilor de incursiune, care vor fi lansați de la bordul unui elicopter, urmată de o secvență de luptă împotriva aviației inamice, executată de toate navele din dispozitivul de pe mare.

Peste câteva minute, scenariul va continua cu o procedură standard de căutare și de atac a unui submarin inamic, realizată de două elicoptere Puma Naval, un avion de cercetare P 8 Poseidon (SUA), corveta „Contraamiral Eustațiu Sebastian” și de trei ambarcațiuni rapide. După descoperirea submarinului inamic, acesta va fi atacat din aer și de pe mare. Un elicopter Puma Naval va lansa asupra acestuia o torpilă ușoară „Sting Ray”, iar corveta îl va ataca cu torpile, bombe antisubmarin și bombe reactive.

Va urma respingerea unui desant maritim, în zona țărmului. Fictiv, inamicul va fi reprezentat de către infanteriștii marini, care se vor deplasa cu zece ambarcațiuni rapide, pentru a ataca o clădire de pe mal, iar monitorul fluvial „Ion C. Brătianu”, vedeta blindată „Rovine”, două avioane de luptă F-16, două elicoptere Puma și trei tunuri de 100 mm vor respinge atacul.

Următorul moment va consta în combaterea migrației ilegale pe mare, realizată de nave și ambarcațiuni ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Agenției Române de Salvare a Vieții pe Mare, după care este programată o secvență de contracarare a acțiunilor asimetrice pe mare. Aceasta va fi executată de către scafandrii de luptă. Trei ambarcațiuni rapide vor deschide foc asupra unei ambarcațiuni inamice, pentru a o anihila. Scafandrii căzuți în apă, vor fi recuperați, prin procedeul „rig-rope”, de către un elicopter Puma Naval, urmând să salute, din aer, prinși de parâmă, publicul de pe faleză. Fregata „Regele Ferdinand” va defila prin fața tribunei, cu un elicopter Puma Naval care va simula o manevră de apuntare, marcând terminarea exercițiilor demonstrative.

În încheiere, în jurul orei 12.30, toate navele participante vor saluta audiența printr-o paradă navală, iar Garda de Onoare și detașamentele de militari din Forțele Navale Române, împreună cu militari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și din Ucraina, care participă în premieră la sărbătorirea Zilei Marinei Române, vor defila pe faleza din fața Comandamentului Flotei.

Manifestările vor continua în Portul Tomis, unde, la ora 13.00, va fi dat startul concursurilor tradiționale marinărești.

Ziua se va încheia cu un concert susținut de Muzica Militară a Forțelor Navale, începând cu ora 20.45, pe faleză, urmat de retragerea cu torțe a marinarilor militari, pe traseul Poarta 1 Port Constanța – Farul Genovez – Parcul Primăriei Municipiului Constanța – Comandamentul Flotei.

Comenteaza aceasta stire

#roMânia Exodul. Povestea elevei de nota 10, căreia Iohannis i-a cerut să dea prima șansă României
De Mediafax 24 septembrie 2018

An de an, aflăm câți elevi au obținut 10 la examene. Dar câți aleg să rămână în țară? Delia Ionete e o tănără din Gorj ce a primit o scrisoare de la Klaus Iohannis în care acesta îi cerea să “dea prima prima șansă României”.

Cel mai popular motor de căutare sărbătorește, azi, 20 de ani de la înființare. De unde provine numele GOOGLE
De Mediafax 24 septembrie 2018

Google sărbătorește, luni, 20 de ani de la înființare, timp în care a evoluat de la un simplu sistem mai eficient de a explora internetul la cel mai important motor de căutare online, prezent atât de mult în viața oamenilor încât numele companiei a devenit verb.

Locuri de VIS pe care puțină lume le știe. Unde poți pleca în vacanța
De Mediafax 23 septembrie 2018

În Kazakhstan se găsește Almatî, orașul cunoscut în română și ca Alma Ata. Fosta capitală a țării, până în 1997, a rămas centrul cultural din Kazahstan și singura localitate din zonă cu peste un milion de locuitori. Aici se găsește Medeu, cel mai mare patinoar din lume situat la înălțime, la nu mai puțin de 1600 de metri deasupra nivelului mării. A fost deschis în 1951 și a cunoscut renovări repetate în 1972, 2003 și 2009. Printre atracțiile orașului sunt și cele 125 de fântâni, care includ bazinul "Calendarul Oriental", cu 12 sculpturi ale animalelor responsabile cu diferitele perioade ale anului Kazakh.

CONSTANȚA. Caravana Food Truck Festival revine în Piața Ovidiu - preparate delicioase din 10 bucătării internaționale și concerte!
De Neptun TV 22 septembrie 2018

Piața Ovidiu din Constanța redevine gazda festivalului Food Truck Festival 2018, în cadrul gurmanzii vor putea mânca unele dintre cele mai delicioase preparate de tip street food.

Cele mai bune destinații de făcut plajă în septembrie
De Mediafax 22 septembrie 2018

Zona Mediteranei este încă la mare căutare în luna septembrie, cu temperaturi care coboară ușor, însă care sunt încă potrivite pentru navigat și pauze de plajă.

ECHINOCȚIU DE TOAMNĂ 2018. Ziua este egală cu noaptea. Când se schimbă ORA
De Neptun TV 21 septembrie 2018

Echinoctiu de toamna 2018 reprezinta debutul toamnei din punct de vedere astronomic.

CONSTANȚA. Scandal în trafic - doi șoferi s-au luat la bătaie după o tamponare! Polițiștii au confiscat un pistol
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Polițiștii au stabilit că în scandalul izbucnit, joi dimineață, pe o stradă din municipiul Constanța, după o tamponare, două persoane ar fi fost lovite și cu un pistol de tip airsoft. Bărbatul care deținea arma a fost amendat cu 2.500 de lei pentru că nu are documente de proveniență pentru pistol.

Plic cu peste 33.000 de euro găsit de un agent de pază într-un magazin
De Neptun TV 20 septembrie 2018

Potrivit sursei citate, pe 17 septembrie, la magazin s-au deplasat reprezentanții unei bănci, afirmând că plicul aparține instituției financiare, managerul însă, pentru a se asigura că situația este reală, l-a predat polițiștilor.

JUDEȚUL CONSTANȚA. Au fost descoperite noi focare de pestă porcină africană - care sunt localitățile afectate
De Neptun TV 19 septembrie 2018

De data aceasta, autoritățile au luat decizia de a omorî porcii doar din gospodăriile afectate.

40.000 de tineri români studiază peste hotare. Marea Britanie, în topul preferințelor
De Neptun TV 19 septembrie 2018

Potrivit reprezentanților IntegralEdu, anual 6.000 de tineri români pleacă să studieze peste hotare, iar destinațiile preferate sunt: Marea Britanie, Olanda, Danemarca, Elveția, Franța și SUA.

Traficul va fi închis pe o porțiune din Autostrada A2, pentru lucrări, până pe 4 noiembrie
De Neptun TV 18 septembrie 2018

Șoferii sunt sfătuiți că sporească atenția la volan, să reducă viteza în zona efectuării lucrărilor și să semnalizeze din timp intenția de schimbare a benzii de circulație.

Undă verde pentru Referendum în România. CCR a avizat favorabil Legea pentru revizuirea Constituției, în sensul redefinirii familiei
De Neptun TV 17 septembrie 2018

Senatul a adoptat, marțea trecută, în calitate de for decizional, inițiativa cetățenească de revizuire a Constituției potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, nu pe cea consimțită între soți.

Peste 7.000 de sancțiuni aplicate pentru încălcarea normelor sociale și aproape 500 permise reținute
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În cauzele instrumentate au fost dispuse 15 măsuri preventive. De asemenea, au fost depistate 5 persoane urmărite național sau internațional.

Atacul sângeros din Brăila. Dosar penal deschis în cazul baschetbaliștilor înjunghiați pe terasă. Vești despre starea victimelor
De Neptun TV 17 septembrie 2018

În baza filmărilor făcute în barul unde s-a produs incidental, anchetatorii au un grup de suspecți în cazul baschetbaliștilor atacați într-un club din Brăila

ATENȚIE! Consumul de ALCOOL este un factor principal de îmbolnăvire și mortalitate la nivel mondial
De Neptun TV 16 septembrie 2018

La nivel mondial, consumul de alcool a fost în 2016 al șaptelea factor de risc atât pentru decese, cât și din punctul de vedere al incapacității generate de boală.

Epidemiile grave care amenință GOSPODĂRIILE în România, pe lângă Pesta porcină și Tuta Absolută, și cum se pot preveni!
De Mediafax 15 septembrie 2018

Pesta porcină africană pare să fie de departe boala momentului, nu doar în România, ci și în Uniunea Europeană. Vom vedea însă, că lista pericolelor pentru animale, dar și plante este mai lungă, pesta porcină fiind doar cea mai vizibilă.

CONSTANȚA. Spectacol-labirint în centrul vechi - acțiunea este bazată pe poveștile de viață înscrise pe epitafurile vechilor locuitori ai Tomisului
De Neptun TV 15 septembrie 2018

Un spectacol de teatru labirint, intitulat „Picături de istorie” este pus sâmbătă seara în scenă în centrul vechi al Constanței.

CONSTANȚA. Restaurante ÎNCHISE de Protecția Consumatorilor - meniul zilei: gândaci, murdărie și mâncare expirată!
De Neptun TV 14 septembrie 2018

La restaurantul din Constanța, comisarii CJPC au aplicat o amendă de 10.000 de lei și au dispus oprirea temporară a activității.

Mare SĂRBĂTOARE astăzi la români. Înălțarea Sfintei Cruci aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului! TRADIȚII ȘI OBICEIURI
De Mediafax 14 septembrie 2018

Înălțarea Sfintei Cruci, cea mai veche dintre sărbătorile creștine, aduce aminte de patimile și moartea Mântuitorului pe Golgota, 14 septembrie fiind considerată și data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei, în Capitală fiind organizată cu această ocazie o procesiune.

Nicolae Voiculeț, concert la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman
De Neptun TV 13 septembrie 2018

Vor fi prezenți, Ministrul apărării naționale Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunitățile istorice românești de peste granițe.