vineri, 16 noiembrie 2018

Economic

Prima emisiune de titluri de stat pentru români a fost lansată astăzi - 1.000 de lei, valoarea unei obligațiuni
De Lorena Târşoagă 3 iunie 2015

Mai nou, românii pot împrumuta statul: prima emisiune de titluri de stat în lei a fost lansată astăzi, iar peste 3 săptămâni va fi listată la Bursa de Valori București. Astfel, spun specialiștii, oamenii pot economisi într-un mod mult mai sigur.

Ministerul de Finanțe a lansat o emisiune de titluri de stat ce pot fi achiziționate de oricine!
De Neptun TV 3 iunie 2015

Ministerul de Finanțe a lansat, astăzi, pentru prima oară în România, o emisiune de titluri de stat care pot fi achiziționate de oricine și care sunt tranzacționate prin Bursa de Valori.

Navă de lux, în Portul Constanța. Pachebotul ”Seabourn Odyssey” a adus peste 400 de turiști
2 iunie 2015

”Seabourn Odyssey”, una dintre cele mai luxoase nave de croazieră din lume, a acostat în această dimineață, în portul Constanța. Pachebotul a adus pe litoralul românesc peste 400 de turiști din Statele Unite, Spania, Olanda sau Marea Britanie. Nava este preferată de celebritățile din întreaga lume. De altfel, printre călători se numără și guvernatorul unei regiuni din Mexic.

Acord fiscal între Romania și SUA! Adio dublă impozitare!
28 mai 2015

România și Statele Unite au parafat acordul ce validează schimbul automat de informații între autoritățile fiscale ale celor două state.

România, în topul celor mai atractive 15 țări după numărul investițiilor străine
De Neptun TV 27 mai 2015

România a intrat în topul celor mai atractive 15 țări din Europa după numărul proiectelor de investiții străine. Iar efectele s-au văzut imediat în economie. În 2014, s-au creat aproape 11 mii noi locuri de muncă, la fel ca în Germania.

Dacă numai 10% dintre români ar primi un voucher de vacanță, turismul românesc ar primi o puternică infuzie de capital
22 mai 2015

Avem resurse turistice demne de invidiat și români pentru care o vacanță pe an este un lux. Reprezentanții Autorității Naționale pentru Turism, prezenți pe litoralul românesc, spun că patronii și statul trebuie să încurajeze voucherele de vacanță, care vor însemna, pe viitor, mai mulți bani la bugetul de stat.

Legea falimentului personal, adoptată
20 mai 2015

Legea falimentului personal a fost adoptată astăzi de Parlament. Gândit să ofere un ajutor românilor care nu-și mai pot plăti ratele, proiectul este, în mare măsură, în avantajul băncilor, sunt de părere economiștii.

Victorie în instanță pentru românii cu credite în franci elvețieni
19 mai 2015

Veste excelentă pentru românii cu credite în franci elvețieni. S-a dat prima decizie definitivă a instanței, care dispune înghețarea cursului valutar la data acordării creditului, dar și restituirea sumelor de bani plătite în plus.

Cresc salariile din 2016
19 mai 2015

Se lucrează de zor la noua Lege a salarizării unitare din sistemul bugetar. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Rovana Plumb, care a explicat care vor fi principalele modificări.

Bacșișul nu se mai impozitează!
15 mai 2015

După ce a băgat groaza în mii de patroni cu legea impozitării bacșișului, astăzi, ministrul Finanțelor s-a răzgândit și a anunțat că de la 1 iunie, se va renunța la această prevedere. Considerată absurdă de tot mediul de afaceri, impozitarea cu 16 procente a banilor primiți de ospătari sau de băieții care livrează pizza, spre exemplu, a însemnat o cheltuială în plus pentru cei care dețin magazine și restaurante. Toți banii investiți în case de marcat noi sau personal special care să strângă bacșișul nu vor mai fi recuperați niciodată.

A crescut salariul mediu net. Vezi în ce domenii se câștigă cel mai bine și ce meserii să eviți!
7 mai 2015

Salariul mediu net a crescut cu 98 de lei în martie și a depășit, astfel, 1.800 de lei la nivel național.

BNR: inflație 0% în 2015
6 mai 2015

Banca Națională a României a revizuit prognoza pentru rata anuală a inflației în acest an și a anunțat un prag de zero la sută.

De la 1 iulie, prețuri între 5 și 8 procente mai mari la gaz pentru consumatorii casnici din România
23 aprilie 2015

De la 1 iulie gazul va fi mai scump, iar consumatorii casnici din România vor plăti între 5 și 8 procente mai mult.

Este oficial! Bacșișul va fi impozitat cu 16 la sută
22 aprilie 2015

Este oficial! Bacșișul va fi impozitat cu 16 la sută. Proprietarii de localuri și restaurante răsuflă ușurați. Inspectorii ANAF nu le vor mai închide unitățile pentru câțiva lei găsiți în plus în buzunarele ospătarilor.

Artă contemporană și apartamente de lux versus aur
21 aprilie 2015

Aurul nu mai este cea mai sigură investiție. Cel puțin asta afirmă președintele celei mai mari companii de administrare a activelor la nivel mondial, citat de Bloomberg.

Previziuni bune pentru economia României
14 aprilie 2015

Vești bune vin de la Fondul Monetar Internațional. Potrivit ultimului raport privind evoluția economiei României, vom înregistra o creștere de 2,7% în acest an.

Minivacanța de Paștele le-a adus hotelierilor și patronilor de restaurante încasări frumoase
14 aprilie 2015

Minivacanța de Paștele le-a adus hotelierilor și patronilor de restaurante încasări frumoase. Aproape 7 milioane de euro au avut de câștigat aceștia de pe urma celor peste 100.000 de români care și-au petrecut sărbătorile pascale în stațiunile montane, dar și în cele din Dobrogea.

Dolarul a atins un nou record
16 martie 2015

Dolarul a atins un nou record și se apropie cu pași repezi de euro. Moneda americană a fost cotatată astăzi de Banca Națională a României la 4 lei și 21 de bani, cu 0,95 de bani mai mult decât vineri.

Ce scumpiri ne aduce întărirea dolarului?
11 martie 2015

E neliniște pe piața valutară după ce dolarul a crescut la o valoare nemaintâlnită pentru România, 4 lei și 20 de bani. În ritmul acesta, este doar o chestiune de zile până când moneda americană va egala euro. Românii de rând vor începe în curând să simtă pe pielea lor întârirea dolarului: scumpirile vor fi la combustibili și la produsele din afara UE, atrag atenția analiștii economici.

Dolarul a crescut din nou și se apropie de euro
10 martie 2015

Dolarul se apropie cu pași repezi de euro. Astăzi, pentru a cincea zi consecutiv, moneda americană a atins un nou record.

Salariile profesorilor au crescut de la 1 martie cu 5 la sută. O creștere similară va fi și în octombrie
2 martie 2015

De la 1 martie, salariile profesorilor au crescut cu 5 la sută, iar o majorare identică este programată să se aplice și de la 1 octombrie. Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul crește de la 1 iulie și salariul minim pe economie la 1050 de lei.

Comisia de cod electoral propune finanțarea campaniilor electorale din bani publici
24 februarie 2015

Campanile electorale ar putea fi finanțate din bugetul de stat. Cel puțin asta au decis astăzi, cu unanimitate de voturi, membrii Comisiei de cod electoral.

Stațiunea Mamaia face senzație la Târgul de Turism de la Tel Aviv!
10 februarie 2015

Chiar in acest moment delegatia Mamaia face senzatie in standul Romaniei la IMTM Tel Aviv. De la targ nu lipsesc brosurile de promovare a statiunii in limba ebraica, nici filmul oficial de promovare. Astfel, Mamaia este promovata in mod tipic la Tel Aviv, in perioada 10-12 februarie, in tinute care ne duc cu gandul la vacante exotice pe Litoralul Romanesc.

CNADNR. Lista ofertanților pentru elaborarea studiul de fezabilitate al drumului expres Constanța - Tulcea - Brăila
6 februarie 2015

Urmare ședinței de deschidere a ofertelor depuse pentru procedura de Elaborare Studiu de Fezabilitate pentru Drum Expres Constanța – Tulcea – Brăila, Compania Națională de Autostrăzi ș­i Drumuri Naționale din România SA a anunțat lista ofertanților pentru studiul de fezabilitate al acesteia.

Păstrați toate bonurile fiscale. De Crăciun va fi organizată o extragere specială
4 februarie 2015

Cumpărăturile vă pot aduce un câștig la Loteria Bonurilor Fiscale. Prima extragere va fi de Paști. În cazul în care nu vă numărați printre cei norocoși, nu trebuie să aruncați bonurile la coș.

Mugur Isărescu: conversia în lei a creditelor în franci va duce la pierderi uriașe pentru bănci
30 ianuarie 2015

Francul elevețian a scăzut pentru a cincea zi consecutiv, dar problemele românilor care au credite în această monedă rămân la fel de mari.

Francul elvețian a scăzut a patra zi consecutiv
29 ianuarie 2015

Francul elvețian a scăzut pentru a patra zi consecutiv. Cursul anunțat astăzi de Banca Națională a României este de 4 lei și 27 de bani, cu 8 bani mai puțin decât ieri.

Francul elvețian, principalul subiect de discuție între FMI și BNR. Oficialii străini privesc cu reținere legea insolvenței
27 ianuarie 2015

Francul elvețian a ajuns pe masa discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional. Oficialii străini au discutat cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre criza monedei din Țara Cantoanelor și legea insolvenței persoanelor fizice.

FMI: „Suntem profund îngrijorați de legea falimentului personal“
26 ianuarie 2015

Francul elvețian a început săptămâna în scădere ușoară dar, chiar și așa, cei peste 75 de mii de români cu credite în moneda din țara Cantoanelor tot sunt în imposibilitatea de a-și achita ratele.

Este posibilă o reducere a TVA cu 3 procente. Victor Ponta spune că scăderea ar putea fi generală sau la câteva categorii de produse
23 ianuarie 2015

„Este posibilă o reducere generală a TVA cu 3 procente sau scăderea taxei la diverse categorii de produse”.