Externe

Avion de pasageri redirecţionat deasupra Oceanului Atlantic - update

Un avion de pasageri al companiei US Airways, care decolase de la Paris şi zbura spre oraşul Charlotte, din Carolina de Nord, a fost redirecţionat deasupra Oceanului Atlantic. Potrivit CNN, autorităţile americane au anunţat că au luat această decizie din motive de securitate.

afla mai multe
Cutremur după cutremur în Bulgaria

Bulgaria, zguduită de cutremure. O femeie de 59 de ani a făcut stop cardiac şi a murit în urma seismului de 5,9 grade produs noaptea trecută în Bulgaria. După cutremurul care a avut loc azi noapte la mică distanţă de oraşul Pernik şi a fost resimţit uşor şi la Bucureşti, cel puţin 15 replici puternice s-au înregistrat în decurs de o oră. Potrivit serviciului de protecţie civilă, mişcarea telurică nu a provocat alte victime şi nici pagube majore.

afla mai multe
Prima rachetă privată a fost lansată în spaţiu

Astăzi a fost lansată în spaţiu prima rachetă privată, chiar dacă anterior au existat patru încercări eşuate. Primul zbor privat spre Staţia Spaţială Internaţională a devenit posibil după ce compania americană SpaceX a lansat racheta Falcon şi capsula Dragon. Racheta fără echipaj uman trebuia lansată sâmbătă, însă motoarele s-au oprit din cauza unei defecţiuni la computerul de bord.

afla mai multe

Stiri din Externe