duminică, 25 august 2019

Sanatate

Consumul de antibiotice a crescut alarmant de mult în rândul românilor
De Neptun TV 19 noiembrie 2015

Unul din doi români urmează anual un tratament cu antibiotice, de multe ori fără motive întemeiate. Sunt ajutați și de farmaciști care vând ampicilină sau gentamicină fără rețetă. Consumul ridicat de antibiotice ar putea fi considerat o problemă de siguranță națională. Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, România este primele trei țări din Uniunea Europeană, alături de Cipru și Grecia, care se confruntă cu această problemă.

Cântăresc la naștere doar câteva sute de grame, dar se încăpățânează să trăiască
17 noiembrie 2015

Sunt atât de firavi încât și o atingere îi poate răni. Cu toate acestea, se încăpățânează să trăiască. Vorbim despre copiii care se nasc înainte de termen. Din păcate, pe an ce trece, sunt din ce în ce mai mulți. Din fericire, medicina a evoluat și pot fi salvați. Astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Prematurității medicii trag un semnal de alarmă, mai ales că la Spitalul Județean Constanța, jumătate dintre nou născuții internați acum au venit pe lume mai devreme.

Secretul tinereții fără bătrânețe! Află cea mai nouă metodă folosită de medici!
17 noiembrie 2015

“Conceptul de frumusețe îl avem încă din copilărie. Și dacă bagheta fermecată nu i-a fost destinată omului, s-au inventat aparate ultra-moderne și non-invazive care o suplinesc cu brio. Tehnicile de remodelare corporală și facială de ultimă generație au îndepărtat bisturiul din preajma oricărei femei care isi doreste să scape de urmele anilor.” Astăzi vom vorbi despre una dintre aceste proceduri inovatoare și anume mezoterapia sau cocktailul tineretii.

O picătură de sânge vă poate salva viața. Testări gratuite ale glicemiei în licee!
16 noiembrie 2015

Trebuie să aibă grijă ce și cât mănâncă, iar joaca le este întreruptă de pauzele pentru insulină. Vorbim despre copiii care suferă de diabet. Numărul lor este din ce în ce mai mare, spun medicii.

REZIDENȚIAT 2015. Aproape 6.000 de tineri medici au susținut astăzi concursul de intrare în rezidențiat
De Neptun TV si Ana-Maria Stancu 15 noiembrie 2015

Emoții mari pentru absolvenții de medicină. Aproximativ șase mii de candidați au susținut astăzi concursul de rezidențiat. Mulți dintre tineri spun că, după specializare, vor să plece în străinătate.

Reporter Plus – Jurnal de Sănătate, emisiunea care te ajută să îți redescoperi starea de bine!
De Neptun TV 13 noiembrie 2015

Neptun TV lansează o nouă producție care va trata subiectele de sănătate, frumusețe și lifestyle.

Scene incredibile într-un spital din România: sala de operații, INUNDATĂ în timpul unei intervenții chirurgicale!
De Ana-Maria Stancu 11 noiembrie 2015

Scene incredibile la Spitalul Județean Botoșani. Sala de operații a secției de ortopedie s-a inundat chiar în timp ce medicii efectuau o intervenție chirurgicală. Doctorii s-au trezit cu apă în toată încăperea.

Maternitatea Spitalului de Urgență Constanța va intra în reabilitare!
De Robert Nenciu 11 noiembrie 2015

Vești bune pentru viitoarele mămici! Maternitatea și Secția de Obstetrică Ginecologie a Spitalului de Urgență Constanța vor intra în reabilitare. În urma rectificării bugetare, Consiliul Județean Constanța a alocat aproximativ 6 milioane de lei în acest scop. Administrația județeană a dat bani și către mai multe primării pentru finalizarea proiectelor europene.

ROMÂNIA. Generația de medici BUNI PENTRU EXPORT
5 noiembrie 2015

Despre migrația cadrelor medicale s-a tot vorbit în ultimii ani, fără însă a se lua măsuri concrete pentru stoparea acestui fenomen. Plecarea medicilor români a fost dezbătută pe larg atât în România, cât și peste hotare.

Salarii majorate pentru 360.000 de angajați din Învățământ, cu impact bugetar de 1,666 mld. lei
De Neptun TV 5 noiembrie 2015

Salariile personalului din sistemul public de învățământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu 1 decembrie 2015, de această creștere urmând să beneficieze 359.810 de angajați, iar impactul financiar estimat pentru 2016 este de 1,666 miliarde lei, informează Ministerul Educației.

Ai pierdut cardul de sănătate? Află cum poți să-l recuperezi și cât te costă!
5 noiembrie 2015

Cardul de sănătate a devenit obligatoriu de la 1 septembrie, așa că dacă vrei să beneficiezi de servicii medicale, acesta nu trebuie să-ți lipsească din portofel.

Sistemul electronic al cardului de sănătate a fost blocat mai multe ore!
3 noiembrie 2015

Mai bine de cinci ore, sistemul electronic al cardului de sănătate a fost blocat astăzi în toată țara. Așa se face că pacienți care au venit la medic nu au putut să își ia rețete pentru medicamente gratuite sau compensate.

Primele vouchere gratuite pentru tratamentul fără interferon au ajuns la Constanța - vezi de unde pot fi ridicate
2 noiembrie 2015

Pacienții cu hepatita virală C și ciroză hepatica C cu stadiul de fibroza F4 pot solicita vouchere pentru investigațiile necesare pentru întocmirea dosarelor pentru tratamentul fără interferon.

Cum să fii sănătos într-o lume aromată! Aromaterapia vă ține departe de boli
28 octombrie 2015

Vă place mirosul de portocală abia desfăcută sau vă relaxați complet atunci când mirosiți lavanda, ei bine nimic nu este întâmplător. Aromele plăcute ale plantelor sunt folosite încă din cele mai vechi timpuri, iar combinațiile de uleiuri esențiale vă ajută să fiți sănătoși. Pe scurt, aromaterapia, o metodă de a sta departe de boli, începe să devină din ce în ce mai apreciată și în țara noastră.

CONSTANȚA. Investigații GRATUITE pentru pacienții cu boli hepatice
De Neptun TV 27 octombrie 2015

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat pe pagina de internet lista care cuprinde 50 de laboratoare din țară unde pacienții care suferă de boli hepatice beneficiază gratuit de investigații.

Mare atenție! A apărut primul caz de gripă
27 octombrie 2015

Mare atenție! A apărut primul caz de gripă în țara noastră, la o tânără din județul Iași. Virusul a ajuns în România cu două luni mai devreme decât anul trecut. Medicii spun că singura modalitate de prevenire a bolii este vaccinarea, care trebuie făcută cât mai repede. Românii, însă, sunt din ce în ce mai sceptici și refuză să se imunizeze, preferând metodele alternative.

OMS: Carnea procesată, la fel de CANCERIGENĂ ca TUTUNUL
De Neptun TV 26 octombrie 2015

Consumul de carne procesată poate provoca apariția unor forme de cancer ale sistemului digestiv, în timp ce consumul de carne roșie este o cauză probabilă a îmbolnăvirilor oncologice, conform unui nou raport dat publicității astăzi de Organizația Mondială a Sănătății.

Regimul, cel mai bun tratament în cazul bolnavilor de diabet
26 octombrie 2015

Regimul alimentar este vital în cazul pacienților cu diabet, însă, mulți nu îl respectă, așa că medicii sunt nevoiți să crească doza de insulină. Semnalul de alarmă a fost tras de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, care vrea să schimbe criteriile de prescriere a medicamentelor pentru acești bolnavi.

CONSTANȚA. Operație UNICĂ în România! Un copil de 13 ani a primit o nouă șansă la viață!
De Antonia Maer 20 octombrie 2015

La doar 13 ani, orice emoție puternică îi oprește, pur și simplu, inima. Cosmin, un băiat din Techirghiol, a suferit deja trei stopuri cardio-respiratorii și abia în urmă cu o săptămână medicii au descoperit că suferă de o malformație congenitală rară.

Terapie INEDITĂ creată de un constănțean pentru copiii din întreaga lume!
20 octombrie 2015

O terapie creată de un constănțean va fi folosită pentru tratarea copiilor cu autism din întreaga lume. Terapia 3C, aplicată deja cu succes în România, i-a uimit pe specialiștii reuniți în Canada, la Festivalul mondial de autism.

Aparatul minune pentru ștergerea ridurilor, prezentat la Târgul de Sănătate și Frumusețe Constanța
17 octombrie 2015

Cum ar fi să te privești în oglindă și să nu mai vezi riduri? Dar să ai abdomenul tonifiat și picioarele mereu fine? Ori să vorbești despre sănătate doar la superlativ? Răspunsul l-am găsit noi, astăzi, la Targul de Sănătate și Frumusețe, deschis în aceste zile într-un centru comercial din Constanța.

'Vital Injector' de la Centrul Medical LIFESTYLE: aparatul-minune, unic în Constanța, care luptă cu vârsta! (P)
De Neptun TV 16 octombrie 2015

Cum ar fi să te privești în oglindă și să nu mai vezi riduri? Dar să ai abdomenul tonifiat și picioarele mereu fine? Răspunsul tău îl intuim și, de aceea, îți propunem conceptul NEW YOU.

Sirop de tuse folosit pe post de... drog!
14 octombrie 2015

Siropul de tuse este una dintre armele impotriva tusei, dar pentru unele persoane a devenit un subtituient al etnobotanicelor și chiar al heroinei. Tot mai mulți locuitori din Bangladesh au ajuns să consume sirop de tuse, fiindcă în țara lor, alcoolul este interzis.

Prima tranșă de vaccin antigripal a ajuns la Constanța
14 octombrie 2015

Constănțenii din grupele de risc pot merge de săptămâna aceasta la medicii de familie pentru a se imuniza gratuit împotriva gripei de sezon. La Direcția de Sănătate Publică au ajuns încă de aseară peste 19 mii 300 de doze de vaccin antigripal.

Cine nu are sarcina monitorizată nu mai poate naște la Mangalia după ora 16.00!
12 octombrie 2015

Gravidele din sudul județului, care nu au un medic specialist ce le monitorizeza sarcina, nu-și vor mai putea aduce pe lume copiii la Mangalia după ora 16.00. Și asta pentru că unitatea sanitară nu mai poate asigura serviciul de gardă nici măcar cu ajutorul moașelor. În aceste condiții viitoarele mame vor fi trimise de urgență la spitalul județean Constanța.

Îngrijorător! 42% dintre angajații români suferă din cauza durerii de spate
12 octombrie 2015

Câți dintre noi nu ne-am plâns, cel puțin o dată, de dureri de spate. Statisticile arată că aproximativ 42% dintre angajații români suferă cel puțin o dată pe an din cauza durerilor de spate. Puțini știu însă că la Constanța, de altfel singurul loc din țară, există un centru de recuperare dotat cu aparatură performantă.

Vaccinul antigripal ajunge mâine la Constanța: peste 19.000 de constănțeni vor fi imunizați gratuit
12 octombrie 2015

Vaccinul antigripal achiziționat de Ministerul Sănătății pentru campania de imunizare gratuită va ajunge, mâine, la Constanța. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică spun că în această etapă au fost repartizate județului nostru aproximativ 19 mii de doze.

Statistici tulburi! 8 români sunt diagnosticați zilnic cu probleme de sănătate mintală
10 octombrie 2015

Bolile psihice afectează din ce în ce mai mulți români. Opt persoane sunt diagnosticate în fiecare zi cu probleme de sănătate mintală, iar numărul crește de la un an la altul. Din păcate, în țara noastră, acești bolnavi sunt stigmatizați, spun specialiștii, iar românilor le este teamă sau rușine să ceară ajutor la psiholog.

Jumătate din populația adultă a României suferă de afecțiuni reumatice
10 octombrie 2015

Jumătate din populația adultă a României suferă de afecțiuni reumatice, printre care artroza sau spondilita anchilozantă. Alarmant este și că din ce în ce mai mulți tineri au astfel de boli, nu doar bătrânii, iar asta din cauza sedentarismului și a alimentației proaste.

Târg cu Bunătăți la Centrul B2B Special Constanța. Banii strânși vor fi folosiți pentru copii!
10 octombrie 2015

Dulciuri de toate felurile, dar și zacuscă și murături au fost scoase, astăzi, la vânzare pentru un scop nobil. Banii strânși vor fi folosiți de Centrul B2B Special din Constanța pentru deschiderea unui cabinet de terapie ocupațională destinat copiilor cu afecțiuni neuromotorii. Iar clienții nu s-au lăsat așteptați, mai ales că toate produsele au fost făcute în casă, de oameni cu suflet mare.