Acum când sub cetina serii cu toţii aşteptăm cu nerăbdare ca moşul să alunce şi pe hornul casei noastre pentru a ne lăsa sub brad cadourile mult-aşteptate, pentru o fetiţă de 10 ani dintr-un centru de plasament, magia Crăciunului a început în urmă cu două zile. Atunci, doi tineri cu suflet mare au luat-o în familia lor, iar zâmbetul ei copilăresc i-a convins că au făcut cel mai bun lucru.
afla mai multeŞi-au văzut visele împlinite, iar fericirea pe care au trăit-o acum nu o vor putea uita. Cei 143 de copii de la Centrele de Plasament Antonio şi Delfinul l-au întâlnit, seara trecută, pe Moş Crăciun. Dumneavoastră, spiriduşi de pretudindeni, l-aţi ajutat să aducă, în sacul lui cel mare, darurile îndelung aşteptate de aceşti prichindei. Şi aşa, ca într-o filă de poveste, a doua ediţie a campaniei Neptun Tv “Scrisoare pentru Moş Crăciun” s-a încheiat cu emoţii greu de stăpânit şi într-o atmosferă de basm.
afla mai multeEste o zi a bucuriei, pentru că mulţi dintre copiii din centrele de plasament constănţene au plecat astăzi, în familiile pe care şi le-au dorit. Timizi, aşa cum i-aţi cunoscut şi dumneavostră prin intermediul campaniei Neptun Tv „Oferă familia ta unui copil fără familie”, micuţilor li se citea însă pe chip bucuria şi speranţa unui Crăciun petrecut acasă.
afla mai multeŞi-au văzut visele împlinite, iar fericirea pe care au trăit-o acum nu o vor putea uita. Cei 143 de copii de la Centrele de Plasament “Antonio” şi „Delfinul” l-au întâlnit, în această seară, pe Moş Crăciun. Dumneavoastră, spiriduşi de pretudindeni, l-aţi ajutat să aducă, în sacul lui cel mare, darurile îndelung aşteptate de aceşti prichindei.
afla mai multeAjutoarele lui Moş Crăciun şi-au făcut datoria şi toate cadourile pentru copiii din centrele de plasament Antonio şi Delfinul sunt deja pregătite. Şi asta pentru că mâine Moşul va sosi la Pavilionul Expoziţional şi, în cadrul unui spectacol extraordinar, prichindeii vor primi darurile mult aşteptate. Le mulţumim tuturor spiriduşilor care ne-au fost complici la bucuria acestor copii.
afla mai multeÎmpreună am reuşit să împlinim visurile copiilor, împreună am reuşit să demonstrăm că noi suntem cei care dăm culoare sărbătorilor şi facem ca magia Crăciunului să apară atunci când sufletele nostre se unesc pentru o cauză bună. Timp de aproape o lună v-am invitat să ne fiţi parteneri în cadrul campaniilor „Oferă familia ta unui copil fără familie” şi „Scrisoare pentru Moş Crăciun”. Acum punem punct demersului nostru şi vă spunem că nu ne-aţi dezamăgit, dar cel mai important este că nu i-aţi dezamgit pe ei, micuţii din centrele de plasament. Vă mulţumim că le-aţi dăruit copiilor fără părinţi, sărbători meritate.
afla mai multeBucuria sosirii lui Moş Crăciun se vede pe chipul oricărui copil fericit. Pe feţele micuţilor din centrele de plasament poţi citi însă altceva. Sărbătorile trec uneori neobservate, pentru că ei nu au pe nimeni. Iar magia care ne inundă sufletul de Sărbători rămâne pentru ei o necunoscută. Pentru copiii din orfelinate, Crăciunul este trist. Împreună, putem rescrie povestea lor.
afla mai multeConvinşi că un copil este o binecuvântare, doi tineri din Constanţa au înfiat o fetiţă de la Centrul de Plasament Antonio, de care s-au ataşat în urmă cu doi ani. Astăzi, au adus-o pe micuţă să-şi vadă fratele, rămas la orfelinat.
afla mai multeO spune cu toată încrederea o fetiţă de numai 12 ani. Ea şi surioara ei mai mică locuiesc în centrul de plasament Micul Rotterdam. Anul trecut, magia Crăciunului le-a ascultat rugăciunile şi le-a dăruit o familie. În ochii lor jucăuşi se citeşte şi acum aceeaşi dorinţă. Şi asemenea lor, fiecare dintre micuţii din orfelinate îşi imaginează cum ar fi dacă măcar o dată în an ar fi înconjuraţi de dragostea unor părinţi.
afla mai multeDumneavoastră, telespectatorii Neptun Tv, ne-aţi demonstrat acest lucru. Transformaţi în spiriduşi ai Moşului, aţi reuşit să împliniţi dorinţele tuturor copiilor de la Centrul Delfinul. Mulţumirile le veţi vedea în ochii lor, tot prin intermediul Neptun Tv, chiar în ziua de Crăciun!
afla mai multeSpune asta o adolescentă de 15 ani care a ajuns într-un centru de plasament după ce anul trecut părintele care îi purta de grijă a murit. E drept că mai are doi fraţi mai mari şi o mamă care ar putea să-i fie alături. Din păcate nu este însă aşa, iar copila a rămas a nimănui. Speră însă ca măcar de Crăciun să întâlnească o familie cu suflet mare, care să o facă să simtă că şi pentru ea vin sărbătorile.
afla mai multeAştern pe hârtie cuvinte emoţionante şi speră ca toate dorinţele lor să se împlinească. Cei 71 de copii de la Centrul de Plasament Delfinul din Agigea numără zilele până când Moş Crăciun va veni cu daruri.
afla mai multeCu mâinile lor mici, dar pricepute, confecţionează tot felul de podoabe de Crăciun. Le fac cu dragoste, dar şi cu speranţa că anul acesta vor avea şi cui să le dăruiască în seara de Ajun. Vorbim despre micuţii din centrele de plasament care spun că pregătesc cadouri pentru familiile ce îi vor invita să le fie oaspeţi de sărbători.
afla mai multeÎn aşteptarea Crăciunului, copiii din lumea toată îşi pun tot felul de dorinţe. Unele mai năstruşnice decât altele, însă toate au ceva în comun: inocenţa. Copiii de la Centrul de Plasament “Delfinul” din Agigea îi scriu de zor Moşului. Ei speră că vor avea parte de sărbători la fel de frumoase ca ale micuţilor care sunt acasă, răsfăţaţi de familiile lor.
afla mai multeSpune cu drag că aparţine unei echipe, căci o familie nu are. Coechipierii îi sunt şi părinţi, şi fraţi, iar fotbalul este viaţa lui. Vi l-am descris pe Fernando, puştiul de 13 ani îndrăgostit de minge de când se ştie, şi care, tot de atunci, trăieşte în centrul de plasament Delfinul.
afla mai multeCopiii nu au nevoie de lucruri multe sau scumpe pentru a fi fericiţi. Şi este cât se poate de adevărat că atenţia, grija şi dragostea adulţilor le este de ajuns pentru a-şi regăsi zâmbetul şi pentru a avea încredere în ei. Copiii uitaţi de părinţi la Centrul de Plasament “Delfinul” din Agigea ştiu cel mai bine aceste lucruri.
afla mai multeÎi bucură gândul la daruri, dar îi întristează cel că nu au o familie. Copiii care trăiesc departe de părinţi nu ştiu ce înseamnă sărbători acasă, cum este să miroasă a cozonac, iar mama şi tata să îţi pregătească hăinuţe noi pe care să le îmbraci în ziua de Crăciun.
afla mai multeSe apropie Crăciunul, iar undeva există un copil care strânge la piept o păpuşă. Cu gândul la mama care este departe şi la familia pe care nu a cunoscut-o niciodată. Alături îi stă sora un pic mai mare. Împart aceeaşi poveste, în acelaşi loc: centrul de plasament Delfinul. Andreea şi Diana nu visează la dulciuri nenumărate sau la jucării sofisticate, iar ceea ce îşi doresc amândouă de Crăciun, nu poate fi pus sub brad.
afla mai multeNu-i copil pe lumea asta să nu ştie povestea lui Moş Nicolae şi mai ales să nu-l aştepte cu ghetuţele pregătite. Şi chiar dacă micuţii din centrele de plasament nu au o familie care să le povestească despre legenda nuieluşei, ei ştiu de la doamnele educatoare că trebuie să fie cuminţi dacă vor ca Moşul să-i viziteze. Şi uite aşa, şi pentru ei bucuria sărbătorii prinde contur, iar în dimineaţa de 6 decembrie, dau fuga la ghetuţe să vadă minunea. Şi, cine ştie, poate de Crăciun, în loc de dulciuri, vor primi ceva mult mai valoros: o familie.
afla mai multePentru ei, viaţa nu este tocmai un basm cu zâne şi Feţi Frumoşi. Au crescut departe de părinţi într-un centru de plasament, care le-a servit drept cămin şi familie. Crăciunul este sărbătoarea care le încarcă sufletele de speranţă şi bucurie. Cei 73 de copii de la Centrul de Plasament Antonio din Constanţa îl aşteptă cu nerăbdare pe Moş Crăciun, pentru că ştiu că au fost cuminţi tot anul.
afla mai multeVrem să le arătăm copiilor de la Centrul de Plasament “Antonio” că Moş Crăciun există. După numai 5 zile de la debutul campaniei Neptun TV, “Scrisoare pentru Moş Crăciun”, avem semne că spiriduşii vor reuşi să îndeplinească absolut toate dorinţele micuţilor. Bunătatea voastră ne-a încurajat să mergem mai departe şi să încercăm să-i ajutăm şi pe copiii de la Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea. Micuţii fără părinţi care trăiesc aici şi-au aşternut şi ei pe hârtie gândurile pentru Moş Crăciun şi....îl aşteaptă!
afla mai multeO viaţă petrecută într-un leagăn de copii, un suflet sensibil măcinat de nevoia unei familii, dar un caracter puternic care ştie că într-un fel sau altul va răzbi şi va ajunge să spună lumii întregi că este o învingătoare. Aşa am putea descrie povestea Andreei, o tânără care a devenit un exemplu pentru toţi colegii ei mai mici din centrul de plasament Antonio.
afla mai multeScrisorile pentru Moş Crăciun redactate de copiii de la centrul de Plasament “Antonio” au ajuns repede la inimile telespectatorilor Neptun Tv. Imediat după ce v-am lansat invitaţia de a ocupa unul dintre posturile disponibile de spiriduşi ai Moşului, telefoanele redacţiei au sunat necontenit. Semn că vă pasă de aceşti copii şi că veţi face tot posibilul să le împliniţi dorinţele. Ce trebuie să mai ştiţi este faptul că Moş Crăciun va continua să facă angajări şi în perioada următoare.
afla mai multeTimizi, dar cu o sinceritate care dezarmează, copiii de la Centrul de Plasament “Antonio” din Constanţa continuă să-i scrie Moşului din Laponia ce şi-ar dori să primească anul acesta sub bradul de Crăciun. Unii vor cărţi, alţii cruciuliţe, însă fiecare speră că vor primi, în acelaşi cadou şi un strop din dragostea noastră.
afla mai multeÎn centrele de plasament găseşti sute de poveşti triste, tot atâtea câte suflete de copil trăiesc acolo. Prima dată, toţi spun că viaţa în orfelinat este frumosă, dar când le asculţi mai bine vocea îţi dai seama că este doar o sintagmă pe care toţi o rostesc parcă din dorinţa de a se convinge singuri că aşa este. În ochii lor se citeşte însă durerea, neliniştea şi în acelaşi timp speranţa că poate într-o zi vor avea şi ei părinţi.
afla mai multeDe la difuzarea primului material al campaniei Neptun Tv, “Scrisoare pentru Moş Crăciun”, spiriduşii au sunat în continuu la redacţie, semn că mesajul a ajuns la inimile lor. Moşul a angajat deja primii 30 de spiriduşi, care îl vor ajuta să împacheteze cadourile pentru cei 73 de copii de la Centrul de Plasament Antonio din Constanţa. Ca toţi copiii să se bucure de Sărbatori, Moşul mai are nevoie de câteva ajutoare.
afla mai multeNeptun tv iubeşte viaţa, dar şi perseverenţa. Mai ales atunci când este vorba despre proiecte mari, proiecte care pot schimba destine. În bine! Şi aşa ne-am decis să realuam campania de suflet: „Oferă familia ta unui copil fără familie”. Aşadar... este al doilea an când vă lansăm aceeaşi provocare: de sărbători, să devenim pentru câteva zile părinţii unui copil care trăieşte în centrele de plasament!
afla mai multeSunt copiii nimănui iar suferinţa din sufletul lor se adânceşte cu fiecare an ce trece departe de mângâierea maternă. Vorbim despre copiii din centrele de plasament pentru care cuvântul familie nu este cunoscut decât poate ca termen de dicţionar. O nouă poveste impresionantă în cele ce urmează.
afla mai multeDe la difuzarea primului material al campaniei Neptun Tv, “Scrisoare pentru Moş Crăciun”, spiriduşii au sunat în continuu la redacţie, semn că mesajul a ajuns la inimile lor. Moşul a angajat deja primii 20 de spiriduşi, care îl vor ajuta să împacheteze cadourile pentru cei 73 de copii de la Centrul de Plasament Antonio din Constanţa. Ca toţi copiii să se bucure de Sărbatori, Moşul mai are nevoie de câteva ajutoare.
afla mai multe“Îi iubesc ca pe părinţii mei şi le mulţumesc că au venit să mă ia de la centru.” Acestea sunt cuvintele pe care Raluca, o fetiţă de 10 ani, le rosteşte emoţionată, la un an de când a cunoscut doi adulţi care i-au transformat viaţa într-o poveste. O poveste cu oameni buni pe care îi iubeşte acum mai presus de zânele din cărţile cu basme pe care le citea la centrul de plasament.
afla mai multeUltima actualizare la 21:45, Miercuri 22 February
| 20.02 | 21.02 | 22.02 | |
|---|---|---|---|
| EUR | 4.3535 | 4.355 | 4.3602 |
| USD | 3.2903 | 3.2903 | 3.2954 |
| Lira sterlina | 5.2131 | 5.2025 | 5.1815 |
| Gramul de aur | 182,99 | 183,86 | 185,75 |